Ora de Religie, între discernământ și renunțare

Ora de Religie, între discernământ și renunțare

Autor: † ÎPS Varsanufie • Rubrica: Permanenţe • Mar 2015  

„Nimeni nu mai neagă faptul că lumea de astăzi este într-o schimbare alertă și, cu toate că mijloacele de comunicare s-au dezvoltat uimitor, omul devine din ce în ce mai singur. Foarte mulți dintre oameni, mai ales dintre cei tineri, nu mai găsesc repere reale după care să se ghideze, nu mai au modele vii pe care să le urmeze. Totul este într-o continuă mișcare, dar, din păcate, și devalorizare. Sunt date la o parte valorile adevărate, renunțându-se la ele, iar în locul lor îl preiau antivalorile: minciuna, vulgaritatea, corupția, incultura etc. Filosoful martir Mircea Vulcănescu afirma că: „Educația… trebuie să creeze nu specialiști, ci oameni. Oameni de nădejde, adică oameni pe care să te poți bizui la încercare, adică oameni întregi, în stare să facă față nevoilor și durerii.” (Mircea Vulcănescu, De la Nae Ionescu la „Cristerion”, Editura Humanitas, București, 2003, p. 335). Ora de Religie are tocmai această datorie de a reașeza valorile la adevărata lor scară și, mai ales, de a-i repune pe tineri într-o raportare sinceră la valori. Studiul Religiei în școală nu poate să nu îl ajute pe copil să valorifice existența așa cum e firesc; până la un anumit punct se suprapune cu educația generală a copilului, cu buna lui creștere.

Secularizarea lumii a dus de la nepăsare față de religie, la o aversiune pătimașă împotriva acesteia. Se discută tot mai mult (de cele mai multe ori fără discernământul cuvenit) despre rostul orei de Religie în învățământul românesc. Este sau nu necesar ca elevul să studieze religia în școală? Problema aceasta cu siguranță nu este una nouă pentru societatea românească. Iată ce scria acum 57 de ani cunoscutul critic literar, George Călinescu, apărând „păstrarea celor două ore de religie la gimnaziul unic și în cursul inferior și a orei săptămânale de la cursul superior”: „Această religie trebuie s-o cultivăm în școli. Căci ea e izvorul iubirii de familie umană; fără deosebire de neam și confesie, al spiritului de muncă și jertfă, al răbdării față de necazurile vieții în nădejdea mântuirii. Nu cunosc instituție mai venerabilă decât Biserica. Ea, de la ivirea poporului nostru în istorie, a ținut de atâtea ori locul șubredelor întocmiri
politice și a conjurat cu crucea întinsă furtunile… Să nu o slăbim tocmai în era democrată” (George Călinescu, Religia în școli, în „Națiunea”, anul II, nr.315, 10 aprilie 1947, p. 1; 3). Articolul poate fi recitit în Renașterea, editată de Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului, an XXVI, ianuarie 2015, nr. 1 (297), p. 5). Să trăiești într-un spațiu creștin prin excelență, însă tu să nu ai cunoștință despre creștinism, nu poate fi deloc un act de curaj, ci altceva. Ora de Religie oferă elevului pe de o parte cultura mărturisitoare necesară pentru a ști cine este în cadrul unei comunități, iar pe de altă parte, pune la îndemâna copilului și cultura generală, având consistente noțiuni nu doar de spiritualitate, ci și de istorie, artă, filosofie etc. Religia ține de identitatea ta ca ființă, dar și ca neam; nu poți, trăind într-o țară născută creștină, să te rupi, să te izolezi nici măcar cultural de gândirea creștină.

Trei fraţi, Nicolae Tonitza, 1920-1922, ulei pe carton.

Marele gânditor Nicolae Steinhardt susținea că învățătura creștină se se întemeiază pe două fundamente: deplina libertate a persoanei umane și întreaga răspundere în ziua Judecății. „Este fiecare liber să creadă ce vrea, să meargă pe calea pe care-l poartă inima și-l îndeamnă conștiința, urmând, firește a purta răspunderea alegerii făcute”. (Nicolae Steinhaardt, Dăruind vei dobândi, ediția a IV-a, îngrijită de Ioan Pintea, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, p. 217). A sădi Cuvântul lui Dumnezeu în inima copilului înseamnă a dărui acestuia libertatea primită de la Dumnezeu. Sigur că noi creștinii suntem o minoritate în cadrul omenirii, însă ca popor suntem creștini nu doar majoritar, ci mai ales ființial, de la nașterea noastră. Biserica, prin duhul iubirii jertfelnice și al filantropiei, este singura care mai poate da un suflu nou societății aflate într-un grav dezechilibru. Dumnezeu nu impune nimic cu forța, ci întotdeauna propune în chip
filatropic, ca un iubitor de oameni.

A afirma astăzi că religia și educația religioasă țin de domeniul trecutului, că Tradiția Bisericii e învechită, neavând loc într-o societate modernă, înseamnă a-ți refuza singur firescul vieții tale, înseamnă a încerca să-ți renegi trecutul și a arăta că vrei să renaști ca un om fără nicio rădăcină, lucru văzut și în ideologia comunismului ateist, care vedea în religie „opiumul popoarelor”. Astfel, Zoe Dumitrescu-Bușulenga afirma că: „Ne confruntăm cu o perfidă tehnică new-age-istă de extirpare a trecutului; ni se propune doar prezentul simplu, fără rădăcini și fără perspectivă.” (Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Lumina crucificată, în „Scrisoare Duhovnicească”, Buletin de informații al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrala și de Nord, 5, 2001, p. 1).

Ora de Religie este cea care oferă elevului posibilitatea ieșirii din individualismul egoist, în care tot mai mulți ne găsim, și deschiderea către ceilalți. Este ora la care elevul nu doar că poate dialoga deschis și sincer, ci mai mult poate găsi și soluții de a ieși din orice criză existențială. Astfel nu se pune problema dacă renunțăm sau nu la ora de Religie, ci cum să facem ca ea să fie într-adevăr eficientă. Trebuie făcut tot efortul pentru a ridica ora de Religie la adevărata ei valoare; procesul paideic, de formare a copilului este un act de slujire și, de aceea, foarte important este cine îl face și cum îl face.

Același scriitor și reputat critic literar, George Călinescu, sublinia acest fapt, spunând: „Personal, am rezerve în ce privește conceperea învățământului religios în forma erudită, istorică și dogmatică. Erudiția aruncă o formă de răceală, iar ora de eligie o văd mai de grabă ca o pregătire spirituală. Profesorul meu, bătrânul părinte cu barba de martir, căruntă și rară și ochi clar albaștri, era așa de inocent, așa de serafic de blând, se lăsa cu atâta sfântă neprevedere victima fraudelor noastre, încât ceea ce pierdea profesorul câștiga duhovnicul. Îl iubeam și am rămas toți cu respectul Bisericii.” (George Călinescu, Religia în școli în „Națiunea”, an II, nr. 315, 10 aprilie 1947, p. 3). Ora de Religie trebuie să fie o oră vie, o oră a dialogului, o oră de trăire și nu una în care profesorul transmite un set de informații în chip scolastic, pe care apoi le evaluează mai mult sau mai puțin reușit. Ora de Religie răspunde nevoii copilului de a se deschide către celălalt și prin aceasta de a se deschide lui Dumnezeu. De vreme ce lumea de astăzi prin tot ceea ce face conduce omul către însingurare, îl izolează în individualismul egoist, singura materie de studiu din școală care poate promova deschiderea către celălalt și care îl ajută pe elev să crească în iubire, este Religia. Totul în lumea de astăzi este pus sub lupa incertitudinii, a nesiguranței și mai ales a lipsei de credință nu doar în Dumnezeu, ci și în celălalt, de aceea, ora de Religie trebuie, în chip real, să arate copilului care sunt certitudinile care niciodată nu se vor putea lua de la el: iubirea de Dumnezeu și de semeni, respectul față de părinți, respectul de sine, grija față de creația lui Dumnezeu etc. Datorită acestui fapt este foarte important cine predă Religia. Educația religioasă, și nu numai ea, suferă foarte mult prin resursa umană pe care o are, fiind foarte mulți profesori fără vocație, iar dintre cei buni, unii părăsind sistemul și din considerente pragmatice sau birocratice. De aceea cred că ar trebui mai puțin să ne punem întrebarea dacă este binevenită sau nu ora de Religie în școală, ci să încercăm cât ne stă în putință ca aceasta să devină lucrătoare, spre întărirea copiilor noștri, să ne străduim ca aceasta să devină cât mai eficientă în procesul de creștere sănătoasă a copiilor noștri.”

După: http://www.revistaclipa.com/…/ora-de-religie-intre-discerna…