miercuri, 27 martie 2013

SEMNE DE PRIMĂVARĂ

În mica grădină de la geam, florile au început să dea semne de primăvară încă din 
luna ianuarie.
Acum după echinocțiul de primăvară (21 martie), semn al parităţii între lumină și întuneric, crinii au înflorit din nou. 
Au urmat și alte interesante flori. Sunt ca un balsam, în lumea noastră plină de răutăţi, injusteţe, lipsă totală de educaţie și cultură.











duminică, 10 martie 2013

METALELE ÎN CREAȚIA UNOR MARI SCRIITORI




METALELE ÎN CREAȚIA UNOR MARI SCRIITORI
  Din: „REVISTA DE TURNĂTORIE Nr. 1-2/2013
Ing. Duță Vasile

Introducere

Încă din cele mai vechi timpuri, odată cu descoperirea, prelucrarea și utilizarea metalelor de către om, s-a dezvoltat și o bogată mitologie bazată pe acestea. Odată cu dezvoltarea civilizației umane, au apărut  diverse mituri legate de metale, de alte culte și credințe religioase precum: cultul soarelui, al fecundității, al grâului sau al vinului. Cunoscutul profesor de la Collége de France din secolul al XIX-lea J.P. Rossignol  în remarcabilul eseu: „Les métaux dans l’antiquité” (Metalele în antichitate”) scria: „una din primele lecții de înțelepciune și de bună filozofie pe care ne-o dau cele mai vechi tradiții, se asociază în fapt divinității originilor misterioase, ca și marilor descoperiri care sunt baza vieții sociale: creația omului,  dezvoltarea limbajului, descoperirea metalelor, a grâului și a viței de vie.”[1] Existența unei bogate mitologii bazate pe metale, a unui zeu important din Olimp,  cel al metalurgiei, Hefaistos  la vechii greci, sau Vulcan la romani, ne face să cunoaștem mai bine istoria descoperirii și prelucrării metalelor. Acestea au dat în preistorie denumirea unor perioade sau epoci de dezvoltare ale civilizației umane: chalcolitică (a cuprului), a bronzului și a fierului.  În lumea antică erau cunoscute 7 metale: aurul, argintul, cuprul, cositorul (staniul), plumbul, fierul și mercurul (argintul viu). Cu excepția mercurului toate celelalte metale au fost menționate în Biblie (Sfânta Scriptură). Privind Sfânta Scriptură cu ochiul specialistului în Știința și Ingineria Materialelor, prin „lentile metalurgice”, dr. ing. Strul Moisa ne arată semnificația numelui și descendenței primului metalurg biblic, părintele celor care prelucrau metalele Tubalcain astfel: „De altfel, interpretarea  în ebraica modernă este: tubal= meseriaș, cain= meșter forjor, sau specialist în prelucrarea metalelor. Acest Tubalcain (cca. 3000 î. Hr.) este unul dintre descendenții lui Cain, fiind a noua generație după Adam și Eva, cu două generații înainte de Noe.” [2]
Având  puternice baze: mitologică și biblică, noțiunile de metal și metalurgist, adică acel care obține și prelucrează metalul, nu au trecut neobservate  unor spirite cu un ridicat simț artistic.
Unul dintre acestea a fost Wiliam Shakespeare (1564-1616).  Shakespeare a fost un poet și dramaturg englez, considerat ca fiind cel mai mare scriitor de limbă engleză și poetul național al Angliei, sau „Bardul de pe Avon”. A scris 38 de piese de teatru și 154 de sonete. A fost tradus în toate limbile vii ale pământului, despre el și opera sa s-au scris mii de pagini, lucrări de critică literară și dramatică, eseuri sau articole în marile enciclopedii ale lumii. Printre cei care au cercetat viața și opera lui Shakespeare, a fost și un savant metalurg Sir Robert Abbott Hadfield, cunoscut ca părintele oțelurilor manganoase. [3] Acesta a continuat o frumoasă tradiție a savanților metalurgi din secolul al XIX-lea de 
 
a fi nu numai oameni de știință ci și oameni de cultură. Două exemple sunt edificatoare în acest sens. Apariția unor lucrări precum: „Botanica Bibliei” sau „Geologia Scripturii” au sugerat lui James Napier, un cunoscut chimist și metalurgist  scoțian (1834-1908), necesitatea existenței unei „Chimii a Bibliei”. Sintetizând referințele biblice referitoare la produsele chimice J. Napier scria: „Pentru a încerca o lucrare de acest fel, m-am gândit că ar fi necesară pentru a trata întregul subiect inductiv, iar în acest scop, am colectat toate numele de articole prezentate în Scriptură, care sunt cunoscute ca produse ale artelor chimice, dar lista a fost extinsă astfel încât să mă determine să renunț la experiment. Am găsit că cel mai mare număr de referințe se referă la metale.” [4] În lucrarea citată Napier a prezentat modul cum sunt reflectate metalele în Biblie.

Poemul „Ferrum” compus de părinitele iezuit francez Xavier de la Sante în 1717, un elogiu adus fierului, element chimic indispensabil civilizației umane, a fost tradus din latină în franceză în 1906 de către profesorul Floris Osmond, unul din pionierii analizei metalografice. În poemul „Ferrum” apare și o frumoasă legendă a metalurgiei. [3,5]

În cadrul cercetărilor sale referitoare la William Shakespeare, Robert Hadfield a pornit de la considerentul apropierii geografice a localității de naștere a lui Shakespeare Statford on Avon de Birmingham, cunoscut centru metalurgic și universitar. Cu intuiția și perseverența omului de știință, Hadfield a dorit să cerceteze dacă există o legătură între Shakespeare și metalurgie. S-a deplasat în Statford vizitând „ Shakespeare Memorial Library” („Biblioteca Memorială Shakespeare”) condusă de Ernest Lodge, fratele fizicianului Sir Oliver Lodge, un cunoscut specialist în telegrafia fără fir, coleg cu Hadfield în Royal Society. Ernest Lodge i- a permis lui Hadfield efecuarea de cercetări în bibliotecă. Corespondența cu un specialist în viața și opera lui Shakespeare Sir Sidney Lee, a făcut să găsească o interesantă referință în persoana lui Thomas Russell, prieten al lui Shakespeare și legatar al testamentului. Russell a primit prin testament de la Shakespeare 5 £ și a fost numit supraveghetor al îndeplinirii cerințelor succesorale. Thomas Russell a fost cunoscut ca un metalurgist cu o bună reputație, autor de brevete pentru noi procedee de extragere a cuprului din diverse tipuri de minereu, mai ales a piritelor din Anglia și Irlanda, brevete obținute în 1609, 1610, și 1614. Se mai subliniază faptul că încă din 1608 Sir Francis Bacon (1561-1626), filozof, jurist, om de știință și om de stat englez, a dorit să-l cunoască pe Russell datorită notorietății sale. Bacon a fost un cunoscut adept al empirismului (cunoașterea prin intermediul simțurilor) și al metodei științifice bazate pe: observare sistematică, măsurare și experiment. Bacon a confirmat că Shakespeare s-a întâlnit cu Russell la Drayton, fiind interesat de afacerile prietenului său. Hadfield presupune că cei doi au discutat și subiectele metalurgice ale timpului. O altă dovadă a legăturii lui Shakespeare cu metalurgia o constituie un document aflat la muzeul „The Shakespeare Birthplace Trust”. Documentul este un act de vânzare cumpărare a două locuințe din Henley Street, în 1575, de către Wiliam Wedgewood croitor din Stratford, de la Edward Willes din Kyngstrton, pentru 44 £. Casele au fost una închiriată de Richard Horneby fierar, iar a doua a fost locuită de proprietarul Wedgewood croitor. Unul din martorii tranzacției a fost și John Shakespeare tatăl poetului și dramaturgului, negustor de mănuși și consilier municipal din Stratford. Este de presupus că în copilărie Shakespeare a vizitat adeseori fierăria lui Horneby. Sunt citate de către Hadfield în acest sens fragmentele din piesa  „Regele Ioan” actul IV, scena 2 astfel:

„Am văzut în fierărie pe faur cu ciocanul său, în consecință,

Urmează fierul pe nicovală cum se răcește

Cu gura deschisă află noutățile unui croitor

Care cu foarfecele și măsura în mână,

Cu papuci, agil în graba sa,

I-a pus invers în picioare.”

Hadfield comentează aceste fragmente astfel: „trimiterile la noțiunile de «fierar» și «croitor» sunt pertinente. Cât de viu este adus în fața noastră acest musculos fierar, înghițind flecărelile croitorului. Mai mult decât atât, un prieten al meu spune că acest caz dovedește în mod izbitor faptul că omul care a rostit aceste cuvinte nu a fost Bacon sau alt individ, ci William Shakespeare însuși” [5] În acest sens este și citatul din „Henric al VI-lea” actul V, scena 1: „Aici este acum fierarul care potcovește și face brăzdar de plug din fier.” După cum scria Hadfield, în lucrarea citată, referințele la metale în piesele lui Shakespeare sunt: la fier de 48 de ori, la oțel de 64 ori, la aur de 121 ori, la argint de 54 ori. Mai există o multitudine de citate referitoare la foc, la cărbuni și metale neferoase. Marele Will cunoștea și procesul de turnare a metalelor. În piesa „Henric al VIII-lea” actul III, scena 2 scrie: „Acum eu mă simt ca metalul turnat grosier” (ceea ce astăzi numim structură brută de turnare). [6]

Interesant este un alt exemplu citat din „Shakespeare metalurgist feros și neferos” din „Othello” actul V scena 2: „frige-mă în sulf, spală-mă în somn spre abisurile de foc lichid” [5] este după părerea lui Hadfield o aluzie la furnale, sau alte agregate metalurgice care utilizează puterea calorică.

Despre alchimiști Shakespeare scrie în piesa „Timon din Athena” actul V,   scena I: „Tu ești un alchimist care face aur din ei” [8] Din rațiunile create de spațiul limitat al unui articol, nu am citat decât câteva fragmente referitoare la metale din opera poetică și dramaturgia lui Shakespeare.

Sir Robert Hadfield spunea, în semn de omagiu, că William Shakespeare ar putut fi un membru de onoare al: „Iron and Steel Institute” sau „Institute of Metals”, prestigioase organizații științifice engleze al căror membru era el însuși.

Trecând în secolul al XX-lea ne vom opri la Mircea Eliade (1907-1986). Acesta a fost un apreciat istoric al religiilor, scriitor, filozof și profesor român la Universitatea din Chicago, la catedra de istoria religiilor, autor al peste 30 de volume științifice, opere literare sau eseuri filozofice. Existența încă din preistoria civilizației umane a unei întregi mitologii legate de metale, ne conduce imediat la eruditul istoric al credințelor și ideilor religioase. Studiind lucrările științifice ale lui Eliade,  vom observa o complexă tratare a mitologiei bazată pe metale, precum și o atentă analiză a alchimiei, adică  perioadele empirice și ipotetice ale istoriei metalelor. Pornind de la foc, ca element primordial al obținerii și prelucrării metalelor Eliade scria în tratatul său „Istoria credințelor și ideilor religioase”: „Mitologia lui Hefaistos concentrează izvorul unei forţe magice asemănătoare «secretelor meseriei» metalurgiştilor, fierarilor, meşteşugarilor, pe scurt, a desăvârşirii tehnologice şi artizanale. Dar toate tehnicile îşi au izvorul şi sprijinul în «stăpânirea focului», prestigiu împărtăşit de şamani şi magicieni, înainte de a deveni «secretul» olarilor, metalurgiştilor şi fierarilor. Nu se cunosc «originile» lui Hefaistos…. Structura sa arhaică este evidentă. Mai mult decât un zeu al focului, el a trebuit să fie un zeu patron al muncilor, care presupuneau «stăpânirea focului», altfel spus, o formă specifică şi mai rară, de magie.” [9]

Despre numeroasele zeități metalurgice din mitologia greco-romană Eliade scria : „Pe de altă parte, putem recunoaşte pe «orfici» drept succesorii grupurilor iniţiatice care, în epoca arhaică, îndeplineau diverse funcţii sub numele de cabiri, telchini, cureţi, corybanți, dactyli, grupuri ai căror membri păstrau cu gelozie anumite «secrete ale meseriei» (ei erau metalurgi şi fierari, dar şi vindecători, ghicitori, maeştri de iniţiere etc.).” [10]

Eliade analizează metalele și într-o lucrare specifică  apărută la Paris în 1956 la prestigioasa editură „Flammarion” sub titlul „Forgerons et alchimistes” având și o a doua ediție corectată și completată de autor în 1977, la aceiași editură. În limba română sub titlul „Făurari și alchimiști”  cartea a apărut în două ediții 1996 și 2008 la editura „Humanitas” într-o excelentă traducere a poeților Cezar și Maria Ivănescu. 

„Făurari și alchimiști” este o lucrare de bază a lui Eliade, din punctul de vedere al: „raporturilor omului arhaic cu substanțele minerale și, îndeosebi, comportamentul ritual de minier, metalurgist și făurar” [11] Vom întâlni în această lucrare idea că metalele cresc ca niște embrioni în interiorul pământului, a minei. Este o percepție foarte veche în care  „mina și metalurgia ne orientează spre concepțiile specifice legate de Glia- Mamă, de sexualizarea lumii minerale și a uneltelor.” Concepția arhaică că metalele cresc în mine este exemplificată de Eliade prin trimiterea la un metalurgist spaniol din secolul al XVII-lea, părintele romano-catolic Alvaro Alonso Barba (1561-1653) care a trăit mulți ani în localitatea minieră Potosi, astăzi în Bolivia . În lucrarea sa „Arte de los metales” apărută la Madrid în 1640, Barba afirma că metalele cresc în mine. „ Se pare că Autorul Naturii printr-o înțelepciune supremă, a dorit să închidă metalele în profunde și obscure caverne, însă în duritatea aproape impenetrabilă a rocilor, pentru a pune un obstacol avidității omului.” „Insula Elba aproape de coastele Toscanei este foarte abundentă în fier. S-au exploatat aceste mine în profunzime cât s-a putut. Apoi s-au  astupat cu resturi din înălțimile vecine. Peste 10 sau 15 ani, aceleași mine au fost la fel de abundente ca și prima dată.” [12] Eliade amintește credința medievală, dezvoltată pe larg de alchimiști, că mineralele se nasc ca urmare a unirii a două principii sulful și mercurul. Sulfului i se atribuie un comportament masculin, iar mercurul genul feminin.  Metalele se creează în filoane, orientate după punctele cardinale și ramificate asemenea ramurilor de copac. Astrele călăuzesc metalele astfel: soarele simbolizează creșterea aurului, argintul este influențat de poziția lunii, mercurul de planeta Mercur, nașterea minereurilor de cupru de planeta Venus, minereul de fier este sub planeta Marte, plumbul de planeta Saturn, iar staniul de planeta Jupiter.  
 În fig. 2 sunt prezentate cele 7 metale așa cum au fost simbolizate în lucrarea lui Glauber: „Treatise of The Signature of Salts; Metals and Plants„ publicată în 1658, lucrare citată de Robert Hastings [5] Tot de astre este legată și „Legenda Metalurgiei” (fig.3).  
Zeița din Steaua Polară s-a îndrăgostit de doi păstori, frații Siderit și Sider. Deoarece dragostea i-a fost refuzată consecutiv de acești muritori, zeița s-a răzbunat transformându-i pe unul în stană de piatră și pe altul în fier. [5] De aici provine și numele de siderurgie ce desemnează ramura metalurgiei care studiază fierul și aliajele sale în ansamblu: proprietăți fizico-chimice, extragere din minereu, elaborarea și prelucrarea acestora. Noblețea aurului este dovada deplinei sale maturități față de celelalte metale care sunt „crude ” sau „necoapte”.

Mineralele  sunt dirijate către cuptoare considerate sacre,  este locul unde își desăvârșesc gestația. Oamenii care au adus minereul la cuptor trebuie să se purifice. Apoi pot aprinde focul în cuptor cu lemn de esență tare, despicat  în butuci decojiți. Butucii decojiți au simpatii magice cu „embrionii” adică cu minereul din cuptor. Procesul de topire este un element de creație care necesită „uniunea prealabilă dintre elementele mascul și femelă”.  Făurarii, șamanii și olarii adică acei care folosesc focul sunt considerați frați. Făurarul este fratele mai mare, ocupă locul întâi în importanță, meșteșugul său este transmis ereditar, cu secrete și sub protecția unor spirite care îl ajută în munca lui și îl protejează de spiritele rele. Fierăria este considerată un loc sacru, venerat de ceilalți oameni. Făurarul este de obicei mesagerul zeului suprem care desăvârșește opera acestuia. Uneltele făurarului participă și ele la sacralitate. Barosul, foalele, nicovala sunt ființa miraculoase.  „Făurarul este principalul agent de difuzare a mitologiilor, riturilor și misterelor metalurgice.” „Cu privire la miturile despre originea metalelor, vom întâlni complexe mitico-rituale cuprinzând noțiunea de geneză prin sacrificiul sau jertfirea de sine a unui zeu, raporturile între mistica agricolă, metalurgie și alchimie.” [11] Alchimia, o știință ocultă, plină de ermetism, prin care metalele obișnuite se puteau transforma în aur, este un subiect drag lui Eliade. Alchimia va fi prezentată pe larg  într-un articol viitor. În încheiere se poate pune o întrebare, de unde provine asocierea lui Shakespeare cu Mircea Eliade? Răspunsul este dat de atitudinea acestor mari personalități ale culturii universale față de metale, de cunoașterea unor noțiuni de metalurgie  și de apropierea pe care o fac filologii  și criticii literari între personajele lui Shakespeare Romeo și Julieta, cu cele ale lui Eliade Allan și Maytreyi din romanul „Maytreyi”, scris în1933. 

Bibliografie
1) J.P.Rossignol: „Les métaux dans l’antiquité” Paris - Auguste Durand, Libraire-éditeur 1863, pag 18- http//books.google.com;

2) Strul Moisa: „Biblia și metalurgia” – Editura „Galaxia Gutenberg”-2011, pag.89;

3) Duță Vasile: „Considerații asupra conținutului științific al  învățământului superior tehnic cu profil metalurgic, din secolul XIX-lea și începutul secolului al XX-lea” (II) –„Revista de Turnătorie” nr. 11-12/2012;    

4) „The ancient workers and artificiers in metal from references in The Old Testament and other ancient writings” by James Napier, F.C.S. &c. – London Simpkin, Marshall and Co.- 1856 - http://archive.org;                                                                                 

5) Robert Abbott Hadfield : „The History and Progress of Metallurgical Science”- Birmingham University Metallurgical Society 1923, pag. 16-19,44 - http://archive.org;                         

6) WilliamShakespeare:„Henric al VIII-lea”  - http://archive.org/details/henryviii02258gut;   

7) WilliamShakespeare: „Venus and Adonis”-  http://archive.org/details/venusandadonis01045gut;

8) WilliamShakespeare: „Timon of Athens”  - http://archive.org/details/timonofathens02262gut;

9) Mircea Eliade: „Istoria credințelor și ideilor religioase” volumul I - Editura „Univers Enciclopedic”, pag: 172,- București 2000;                                                                                                                            10) Mircea Eliade: „Istoria credințelor și ideilor religioase” volumul II – Editura „Univers Enciclopedic”, pag:348 - București 2000;

11) Mircea Eliade: „Făurari și alchimiști”- editura „Humanitas”. pag.7,25,29,45-50 - București, 2008;

12) Alvaro Alonso Barba: „Metallurgie ou l’art de tirer et de purifier les métaux”- Tome premier-  Chez Didaut, 1751, pag.128-130 - http://books.google.com;