„Pătrunderea ideilor Occidentului în sud-estul Europei în secolele XVII și XVIII.”
Acest articol constituie transcrierea unei conferințe ținută de ilustrul istoric Nicolae Iorga la Sorbona.
Capitolul V - „Reacția clasică”
„A existat o mișcare către trecut,
sub anumiți prinți danubieni cu caracter mai despotic, în ciuda pretențiilor
lor filozofice, însă cu aprobarea
guvernului otoman, care supraveghea atent întreaga viața politică din peninsulă.
Sursa se trăgea din occident sub însuși Napoleon. Mai ales după 1815, au existat
în întregul occident o serie de măsuri provocate de antanta puterilor învingătoare, prin alianța între
trei suverani, al căror țel era să spargă instituțiile ce amintesc de revoluție.
Când era vorba de întoarcerea la trecut, am avut unele
instituţii și anumite forme orientative. Contra lui Napoleon, a existat
regalitatea, contra revoluției a existat tradiția, contra noii clase dominante, aceea a emigranților care au adus mai mult sau mai puțin restaurația, contra
ideilor revoluționare exista amintirea catolicismului. În orient, nu a fost o
dinastie care trebuia restaurată, nici o clasă nobilă dornică să se întoarcă la
căminele sale și să restaureze vechile sale privilegii; nu exista nicio religie
care să exercite o influență atât de profundă precum catolicismul în occident
și care poate elimina tendințele revoluționare în aceste regiuni. Cu toate
acestea este necesară sublinierea unei tendințe existente la acel moment. Este
vorba de revenirea la vechile forme clasice ale elenismului, interpretate din păcate de
grămătici. Un grup de profesori de gimnaziu
a fost folosit pentru a crea această nouă psihologie, insistând pe gramatica
tradițională, pe amintirile unui trecut mort, pe tot ce este respectabil în
sine, de a nu avea niciun raport cu prezentul și de a nu fi capabil de a crea
noi dificultăți.” Reacția a venit de la societatea însăși. Au existat diverse
opera literare care să ridiculizeze societatea, viața din principatele
dunărene, cu luxul și frivolitatea ei, în antiteză cu simplitatea și
puritatea populației din peninsula
balcanică în care se include și pe cea din periferiile Constantinopolului, precum Fanarul locuit de greci. Au existat tineri care citeau romane
franțuzești, căutau să se asocieze cu eroii din acestea, cu filozofia lor, se
îmbrăcau după moda nouă, „uitau” să postească și nu mergeau la biserică.
Aceștia aveau acele șmecherii, „morala germanilor și rușilor” adică a armatelor
de ocupație. În liceele din București,
dascălii greci de mare erudiție sunt plătiți
de conducerea valahă să difuzeze cunoașterea poeților și filozofilor
antichității, ca o idee bună. Existau păreri în rândul acestora, precum a
profesorului grec Gobdelas din Iași,
care negau românilor calitatea de a exprima în limba lor adevăruri științifice.
Ei au negat lucrările matematice ale lui Gheorghe Asachi în limba română. Domnitorul muntean Caragea a
luat în 1817 măsuri pentru a împiedica utilizarea limbii franceze, prin intermediul
căreia puteau pătrunde idei revoluționare. Nu s-au publicat opere cu caracter
revoluționar, însă circulau manuscrise anonime, în care diferitele chestiuni zilnice erau tratate cu un realism
cutremurător. „Prinții erau atacați fără nicio considerație. Întreaga societate
era supusă unor critici amare. Se susțineau interesele maselor împovărate de
impozite, se poate explica aceasta
printr-o manieră națională, pentru că ruralii erau în întregime români, în timp
ce clasa superioară era amestecată cu greci adaptați formelor superioare ale
societății din Constantinopol.”
Capitolul VI „Noile revoluții”
„Printre
pamfletele răspândite către 1820 în Principate se puteau găsi declarații
îndrăznețe, care anunțau că atunci când va fi momentul se va recurge la arme.
Era în vecinătatea imediată o adevărată revoluție, revoluția sârbă. Caragheorghe
„Gheorghe cel Negru”, țăran și soldat, aparținând probabil acestei populații
românești din Balcani desemnată de această manieră „neagră”, a produs o
revoluție, fără a putea, în ciuda sprijinului interesat al Rusiei și a
ipocriziei Austriei, să fondeze un
stat.” Diplomația napoleoniană era
adresată națiunilor balcanice în timpul mișcării lui Caragheorghe. Ca un exemplu de influență napoleoniană
asupra sârbilor se poate cita Iliria, creată de Napoleon în regiunea Savei și
Dravei, care nu era decât o Serbie în revoluție, la discreția împăratului.” „Boierii
români care făceau călătorii în occident, care citeau Voltaire, vedeau aproape
de ei flăcările revoluției sârbe. Instinctele combative ieșeau din sufletul
lor. Un tânăr al acestei epoci, care și-a petrecut ani la Constantinopol pe
lângă agentul moldav, spunea ceea ce urmează, într-unul dintre acele pamflete
anonime, răspândite în manuscris: „Cuvintele unui țăran adresate boierilor”.
„Greșiți crezând că voi rămâneți și noi pierim. Căci, dacă fundațiile cedează,
casa ea însăși dispare”. „ Gândiți - vă la vechii boieri, la modul lor simplu de
viață, la capacitatea lor de a da
soldați, eroi ai țării. Sunteți un nume nesemnificativ, o umbră și un fum. Când
strămoșii își petreceau viața într-o criticabilă lene? Nu se ocupau ei înainte de toate de toaletele
femeilor? Nu au rivalizat la
construcția unor mari case?... voi le ocupați locul, dar ceea ce făceau ei, voi
nu faceți. Purtați numele lor, însă ați luat-o pe alte drumuri…” „Autorul
descrie apoi modul de viață al noilor boieri; vorbește de incapacitatea lor de
a merge pe stradă, de a se urca pe cal, despre cutuma de a vorbi numai de
veșminte și masă…..„Vă treziți numai pentru
vă ascuți dinții, unul contra altul.” (va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu