„REVUE HISTORIQUE DU SUD-EST EUROPÉEN” condusă de N. IORGA nr.1-3/ 1924 (I)

Coperta și sumarul primului nr. al revistei condusă și editată de Nicolae Iorga

„Pătrunderea ideilor Occidentului în sud-estul Europei în secolele XVII și XVIII.”

Acest articol constituie transcrierea unei conferințe ținută de ilustrul istoric Nicolae Iorga la Sorbona.

Sorbona, ilustră universitate franceză și una dintre cele mai cunoscute universități din lume, este situată în centrul istoric al capitalei Franței. Sorbona poartă numele colegiului fondat în 1257 de către Robert de Sorbon.

În capitolul I „Primele contacte între Constantinopol și greci” se precizează că ideile franceze care au pătruns în sud-estul european în ultimii ani ai secolului XVII-lea și au jucat un rol din ce în ce mai important în secolul XVIII-lea și în tot secolul XIX-lea, au fost precedate printr-o altă formă de influență intelectuală occidentală. „Nu voi spune că această formă de influență intelectuală corespunde formei franceze. Dar fără îndoială, aceasta din urmă a fost pregătită prin două alte capitole ale influenței occidentale care se exercitau asupra țărilor orientale ale Europei.” Se prezintă două aspecte ale influenței occidentale: una asupra Rusiei și alta asupra țărilor sud-estului european. Se poate spune că între Rusia și țările din sud-estul Europei nu este necesară această distincție le sfârșitul secolului XVII-lea și începutul secolului XVIII-lea. Iorga dă un exemplu legat de scrierile lui Ion Neculce hatmanul moldovean care a condus armata lui Dimitrie Cantemir în lupta de la Stănilești, pe Prut scrieri cunoscute în occident ca urmare a traducerilor lui Kogălniceanu. Exilul în Rusia, ca urmare a campaniei de pe Prut, este caracterizat ca o lipsă totală de libertate la curtea țarului Petru I preferând să revină în Moldova pentru a suferi aici persecuțiile turcilor, vechii săi stăpâni, decât să trăiască timp îndelungat sub regimul moscovit. Dimitrie Cantemir care s-a stabilit în Rusia pentru a introduce aici ideile occidentale, se plângea de faptul că pentru operele sale nu găsea aici cărțile necesare. Sud-estul european forma în acea epocă un singur teritoriu pe care se pot întinde ideile caracteristice ale civilizației occidentale. Profesorul subliniază influența Renașterii occidentale latine care a pătruns în orient în secolul XVI-lea și a continuat în secolul XVII-lea. Influența a început în Polonia Jagellonă. Stabilimentele școlare create au exercitat o influență profundă, nu numai în Polonia dar și în afara ei. În Moldova secolului XVII-lea Grigore Ureche, Miron Costin, care a scris cronica sa moldavă în română, latină și polonă, introduc în Moldova caracteristicile învățământului și tradițiilor literare ale Poloniei vecine. În Ungaria, această influența Renașterii latine s-a exercitat sub domnia lui Matei Corvin. Căderea regatului ungar sub ocupația otomană a făcut ca Transilvania să devină o păstrătoare a tradițiilor occidentale. Aici clasa dominantă era maghiară pentru o populație rurală un cea mai mare parte de origine română. Moldova și Valahia vecine au primit influențe transilvănene. Caracterul remarcabil al civilizației care s-a dezvoltat între Carpați și Dunăre a fost culegerea de tradiții bizantine sau slavo bizantine de sud, pe fondul unui străvechi fond rural, precum și toate influențele occidentale care veneau din vestul transilvan și din estul polonez. Din punct de vedere occidental, Constantinopolul otoman este un amestec de tradiții bizantine amestecate cu barbaria asiatică, se poate spune că era un alt Constantinopol, extrem de interesant, care va servi ca mijloc de transmisie, un punct de concentrare pentru ideile franceze, într-un anumit moment al secolului XVIII-lea. Se poate vorbi de „latinitatea Constantinopolului”. Continuatorul Bizanțului latin, comercial și economic, al evului mediu printr-o mișcare neîntreruptă până în secolul XVIII-lea, când noi influențe cuceresc teren și care aparțin venețienilor și genovezilor: italieni de formă levantină, care se amestecă, la sfârșitul secolului XVI-lea și mai ales al XVII-lea, cu influența franceză. În Pera și Galata, dar mai ales în Pera întreaga viață socială, viața religioasă, întreaga viață intelectuală aparține occidentului. Nicolae Iorga subliniază marele rol de răspândire a civilizației occidentale asupra principatelor Moldova și Valahia prin prințesele care s-au căsătorit acolo și aduceau cu ele o atmosferă venețiană. Este exemplificată și epoca lui Despot Vodă, catedrala de la Cotnari construită de acesta, școala latină rămasă în stadiu de proiect. Influența italiană s-a amplificat prin marele număr de tineri greci care mergeau la studii în Italia. Trebuie citat printre aceștia pe Constantin Cantacuzino, descendent fără îndoială din vechea linie imperială a Cezarilor Bizanțului. Familia sa s-a stabilit către sfârșitul secolului XVI-lea în Valahia și din dorința de cunoaștere și înțelegere a lucrurilor, după finalizarea studiilor la Constantinopol, a plecat în Italia la Padova și Veneția. „Eu am descoperit carnetul de însemnări al studentului Constantin Cantacuzino. Este scris în română, într-o formă naivă și a fost tradus parțial în italiană într-o frumoasă limbă.” „Constantin Cantacuzino, inițiat în alfabetul latin de Albano Albanese, unul din profesorii săi de la Padova, a publicat o hartă a Valahei, scriind în italiană de o manieră elegantă și în spiritul comunicării literare, el a stabilit în Italia numeroase relații pe care le-a păstrat până la sfârșitul tragic al vieții sale fiind ucis în 1716 cu fiul său, prințul Valahiei.” Anii tinereții petrecuți în occident, au marcat puternice influențe asupra concepțiilor sale, el a început către sfârșitul secolului XVII-lea, o istorie a nației sale extrem de remarcabilă. „Este în realitate, nu numai în regiunile noastre, o primă tentativă istorică critică, conținând o analiză documentată, cu surse extinse. El a recurs de asemenea la tradiții, la cântece populare, pentru a scrie partea cea mai îndepărtată a istoriei sale. Alături de el făcându-și studiile în occident un grec din insule, puternic amestecat în viața românilor , și care mai târziu a jucat un mare rol la Constantinopol: Alexandru Mavrocordat, venit din Arhipelag, pătruns de influențe italienești.” „Ca și Cantacuzino, Mavrocordat a făcut studiile în Italia având o capacitate de a făuri opere de mare întindere și de un frumos stil elenistic.”

Din punct de vedere politic influența franceză se manifestă prin modelul Curții lui Ludovic XIV-lea. Marele rege a avut pe malurile Dunării un emul în persoana prințului Constantin Brâncoveanu care, în timpul lungii sale domnii terminate cu martiriul său, a fost înconjurat de o curte splendidă. El a utilizat bogatele sale venituri pentru refacerea vechilor mânăstiri, a vechilor biserici mai mult sau mai puțin ruinate, ale căror dimensiuni păreau uneori pre mici pentru splendoarea regimului său. El a făcut să se scrie istoria regimului său într-o formă care corespunde formei occidentale a acestei epoci. O altă formă exercitată de curtea regelui Ludovic al XIV-lea este sub forma tendințelor literare transmise sub diverse forme. Trimișii ambasadorului Franței la Constantinopol erau bine primiți de către prinții români. La sfatul francezilor Constantin Brâncoveanu l-a angajat ca secretar personal pe florentinul del Chiaro. Acesta în timpul misiunii sale a scris „Revoluzioni della Valachia” carte apărută la Veneția în 1718.

În prefața traducerii lucrării în limba română de către S. Cris - Cristian carte apărută în 1929 la editura Viața Românească - Iași Nicolae Iorga nota:

„Unul din cele mai preţioase daruri pe care ni le-a făcut Italia în domeniul cunoaşterii trecutului nostru e cartea secretarului brâncovenesc Del Chiaro pe care acum râvna d-lui Cristian o strămută în româneşte.

Avem a face cu altceva decât arată titlul. În secolul al XVIII-lea istoria se prezenta adesea, supt influenţa curentului „filosofic“ de preschimbare ca „Revoluţii“. I s-a părut acestui Florentin că lucrarea lui va întâlni mai mulţi cetitori dacă o va întitula „Revoluţiile Valahiei".
De fapt e şi o istorie a ţerii, mai scurtă întăiu, dar pe urmă ajungând la amănumţimi pentru Domniile pe care le-a apucat ori despre care i se putea da lămuriri orale. Nu e de nevoe să subliniez importanţa acestor pagini care sînt adevărate memorii ale unui om inteligent şi capabil de nepărtinire…………

……Opera corespunde astfel pentru Ţara Românească, pentru principatul muntean aceleia pe care, cu mai multă învăţătură, dar nu cu mai putină simpatie şi pricepere, a închinat-o Moldovei domnescul autor care e Dimitrie Cantemir („Descrierea Moldovei").”

Apropiat de ambasada Franței la Constantiopol a fost și prințul Dimitrie Cantemir care a studiat civilizația islamică comparând-o cu cea occidentală. „Trimis la Constantinopol la sfârșitul secolului al XVII-lea Cantemir a găsit aici simptomele fraternizării între două civilizații opuse până în acest moment. El s-a format într-o lume în care turcii au vizitat Franța și unde francezii se inițiază în limba turcă, în religia islamică și în cutumele orientale. „Portretul său păstrat la muzeul din Rouen (Musée des beaux-arts de Rouen) semnalat de Bengescu scriitor francez de origine română, cunoscut în domeniul studiilor asupra artei occidentale, ne arată un tânăr om cu o privire pătrunzătoare, cu nas acvilin, cu buze fine, pomeți proeminenți , de o distincție cu adevărat regală, a cărei îmbrăcăminte este foarte curioasă; reprezentând în același timp două civilizații. El poartă turban, un frumos turban alb și albastru, cu creastă bogată, atât prin calitatea penelor cât și prin pietrele prețioase care îl împodobesc; el are o îmbrăcăminte de brocart care poate fi considerată ca fiind mai occidentală decât orientală, ornată cu o frumoasă cravată aparținând modei epocii Ludovic al XIV-lea – sub turban cravată!- centura este turcească și o manta acoperă umerii săi, dar sabia este de forma celeia pe care curtenii sultanului trebuie să o abandoneze în timpul audienței.” Cantemir a scris pagini de filozofie teologică, un roman cifrat „Istoria hieroglifică”, o „Descriere a Moldovei” în latină destinată Academiei din Berlin,al cărui membru a fost din 1714, tradusă în germană de către Büschling,„Hronicul vechimei a romano- moldo vlahilor” în care „este departe de acuitatea percepției lui Constantin Cantacuzino, de imaginea de ansamblu a predecesorului său valah, cel care a făcut o minunată școală la Padova.” A scris în latină o „Istorie a creșterii și descreșterii imperiului otoman” (Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae) înaintea operei lui Montesquieu, pentru romani și acelei a lui Gibbon , pentru bizantini. Pentru prima dată dezvoltarea unui imperiu aste prezentată în această formă. Cantemir a fost o mare personalitate influențată de umanismul Renașterii.

Coperta cărții despre Valahia scrisă de Anton Maria dell Chiaro- Veneția 1718

Portretul lui Dimitrie Cantemir tablou păstrat în Muzeul din Rouen

PLANUL ȘI GHIDUL ORAȘULUI BUCUREȘTI (XIV)

PUTERILE ÎN STAT LA 1923

România Mare s-a dezvoltat ca un stat în care existau cele trei puteri separate, garante ale democrației conform Constituției. Constituția din 1923 este Constituția României adoptată după Marea Unire. A fost în vigoare până la adoptarea Constituției din 1938. A fost repusă în vigoare în 1944 până la 30 decembrie 1947, când a fost proclamată republica.

Potrivit Constituției din 1923, România era o monarhie constituțională, stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constituția unificării, cum mai e numită, consfințește realizarea României Mari și are la bază constituția din 1866, dovadă fiind faptul că din cele 138 de articole, 78 s-au păstrat din cea de la 1866. Regele Ferdinand I (1914-1927) reprezinta elementul cheie al vieții politice. El exercita puterea executivă, numea și revoca miniștrii, sancționa și promulga legile, era șeful Armatei, avea drept de veto, putea bate monedă, conferea decorații, avea drept de amnistie și grațiere, convoca și dizolva Parlamentul, încheia tratate (acestea devenind valabile după ce erau aprobate de Parlament). Parlamentul constituia puterea legislativă în cadrul regimului democratic. El era bicameral (Senatul și Adunarea deputaților) și avea rolul de a vota legile, de a le abroga și avea drept de control asupra activității guvernului.

Palatul Regal în 1923





Palatul Regal în 1916

Palatul Adunării Deputaților

Palatul Patriarhiei a fost construit la inceputul secolului XX, pe locul fostei sali al Adunarii Deputatilor de pe Dealul Mitropoliei din Bucuresti.

Palatul Patriarhiei face parte dintr-un ansamblu, alaturi de Resedinta Patriahala si Catedrala Patriarhala.

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, mitropolitul avea un rol semnificativ in Adunarea Tarii. Aici au avut loc marile evenimente istorice din Tara Romaneasca; 24 ianuarie 1859 Adunarea electiva a Tarii Romanesti, prezidata de mitropolitul Nifon in fosta sala a Adunarii Deputatilor si actul unirii Munteniei cu Moldova prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, ca domnitor al Principatelor Romane.

Palatul Patriarhiei este construit dupa planurile arhitectului I. Maimarolu. Imobilul a suferit diverse modificari; una dintre afectate a fost cupola, care a fost refacut in totalitate.

Din 1996 cladirea ii revine in intregime Bisericii Ortodoxe Romane.

După:

http://www.turism-blog.ro/cat/palate-romania/

Art. 87 Persoana Regelui este inviolabila. Ministrii lui sunt raspunzatori. Nici un act al Regelui nu poate avea tarie daca nu va fi contrasemnat de un ministru, care prin aceasta chiar devine raspunzator de acel act.
Art. 88 Regele numeste si revoaca pe ministrii sai. El sanctioneaza si promulga legile. El poate refuza sanctiunea sa. El are dreptul de amnistie in materie politica. Are dreptul de a ierta sau micsora pedepsele in materii criminale, afara de ceeace se statorniceste in privinta ministrilor. El nu poate suspenda cursul urmaririi sau al judecatii, nici a interveni prin nici un mod in administratia justitiei. El numeste sau confirma in functiunile publice potrivit legilor. El nu poate crea o noua functiune fara o lege speciala. El face regulamente necesare pentru executarea legilor, fara sa poata vreodata modifica sau suspenda legile si nu poate scuti pe nimeni de executarea lor. El este capul puterii armate. El confera gradele militare in conformitate cu legea. El va conferi decoratiunile romane conform unei anume legi. El are dreptul de a bate moneda conform unei legi speciale. El incheie cu Statele straine conventiunile necesare pentru comert, navigatiune si alte asemenea; insa pentru ca aceste acte sa aiba autoritate indatoritoare, trebuie mai intaiu a fi supuse Puterii legislative si aprobate de ea.
Art. 92 Guvernul exercita puterea executiva in numele Regelui, in modul stabilit prin Constitutiune.
Art. 93 Ministrii intruniti alcatuesc Consiliul de Ministri, care este prezidat, cu titlul de Presedinte al Consiliului de Ministri, de acela care a fost insarcinat de Rege cu formarea guvernului. Departamentele ministeriale si subsecretariatele de Stat nu se pot infiinta si desfiinta decat prin lege.
Art. 94 Nu poate fi ministru decat cel care este roman sau cel care a dobandit naturalizarea.
Art. 95 Nici un membru al Familiei Regale nu poate fi ministru.
Art. 96 Daca ministrii nu ar fi membri ai Adunarilor, ei pot lua parte la desbaterea legilor, fara a avea insa si dreptul de a vota. La desbaterile Adunarilor prezenta cel putin a unui ministru e necesara. Adunarile pot exige prezenta ministrilor la deliberatiunile lor.
Art. 97 In nici un caz ordinul verbal sau in scris al Regelui nu poate apara pe ministru de raspundere.
Art. 98 Fiecare din ambele Adunari, precum si Regele au dreptul de a cere urmarirea ministrilor si a-i trimite inaintea Inaltei Curti de casatie si justitie, care singura, in sectiuni unite, este in drept a-i judeca, afara de cele ce se vor statornici prin legi in ceeace priveste exercitiul partii vatamate si inceeace priveste crimele si delictele comise de ministri afara de exercitul functiunii lor. Punerea sub urmarire a ministrilor de catre Corpurile legiuitoare nu se poate rosti decat prin majoritate de doua treimi a membrilor de fata. Instructiunea se va face de o comisiune a inaltei Curti de casatie, compusa din cinci membri trasi la sorti in sectiuni-unite. Aceasta comisiune are si puterea de a califica faptele si de a decide sau nu urmarirea. Acuzarea, inaintea inaltei Curti de casatie si justitie, se va sustine prin ministerul public. Legea responsabilitatii ministeriale determina cazurile de raspundere si pedepsele aplicabile ministrilor.
Art. 99 Orice parte vatamata de un decret sau o dispozitiune semnata sau contrasemnata de un ministru care violeaza un text expres al Constitutiunii sau al unei legi, poate cere Statului, in conformitate cu dreptul comun, despagubiri banesti pentru prejudiciul cauzat. Fie in cursul judecatii, fie dupa pronuntarea hotaririi, ministrul poate fi chemat, dupa cererea Statului, in urma votului unuia din Corpurile legiuitoare, inaintea instantelor ordinare, la raspundere civila pentru dauna pretinsa sau suferita de Stat. Actul ilegal al ministrului nu descarca de raspundere solidara pe functionarul care a contrasemnat, decat in cazul cand acesta a atras atentia Ministrului, in scris.
Art. 100 Se vor putea infiinta Subsecretariate de Stat. Subsecretarii de Stat vor putea lua parte la desbaterile Corpurilor legiuitoare sub responsabilitatea ministrilor.

Art. 101 Nici o jurisdictiune nu se poate infiinta decat numai in puterea unei anume legi. Comisiuni si tribunale extraordinare nu se pot crea sub nici un fel de numire si sub nici un fel de cuvant in vederea unor anume procese, fie civile, fie penale, sau in vederea judecarii unor anume persoane.
Art. 102 Pentru intregul Stat roman este o singura Curte de casatie si justitie.
Art. 103 Numai Curtea de casatie in sectiuni-unite are dreptul de a judeca constitutionalitatea legilor si a declara inaplicabile pe acelea cari sunt contrarii Constitutiunii. Judecata asupra inconstitutionalitatii legilor se margineste numai la cazul judecat. Curtea de casatie se va rosti ca si in trecut asupra conflictelor de atributiuni. Dreptul de recurs in casare este de ordin constitutional.
Art. 104 Judecatorii sunt inamovibili in conditiunile speciale pe cari legea le va fixa.
Art. 105 Juriul este statornicit in toate materiile criminale si pentru delictele politice si de presa, afara de cazurile statornicite prin Constitutiunea de fata. Actiunea pentru daune-interese rezultand din fapte si delicte de presa nu se poate intenta decat inaintea aceleeas jurisdictiuni de competinta careia este delictul.
Art. 106 Justitia militara se organizeaza prin osebita lege.
Art. 107 Autoritati speciale de orice fel, cu atributiuni de contencios administrativ, nu se pot infiinta. Contenciosul administrativ este in caderea puterii judecatoresti, potrivit legii speciale. Cel vatamat in drepturile sale, fie printr'un act administrativ de autoritate, fie printr'un act de gestiune facut cu calcarea legilor si a regulamentelor, fie prin rea vointa a autoritatilor administrative de a rezolva cererea privitoare la un drept, poate face cerere la instantele judecatoresti pentru recunoasterea dreptului sau. Organele puterii judiciare judeca daca actul este ilegal, il pot anula sau pot pronunta daune civile până la data restabilirii dreptului vatamat, avand si caderea de a judeca si cererea de despagubire, fie contra autoritatii administrative chemate in judecata, fie contra functionarului vinovat. Puterea judecatoreasca nu are cadere de a judeca actele de guvernamant, precum si acele de comandament cu caracter militar.


Podul Rahovei care traversa Dambovița lângă Palatul de Justiție
După: www. bucurestiivechi .ro