CARTE VECHE: „ ISTORIA BISERICII ROMÂNEȘTI ȘI A VIEȚII RELIGIOASE A ROMÂNILOR” DE NICOLAE IORGA (IV)

„La începutul secolului al XIV-lea, cei d'intâiu stăpânitori români au făcut apoi biserici de zid în cele două orașe din vechea lor moștenire de pe plaiurile Ținutului de dincoace de Olt: Argeșul și Câmpulungul. Cetatea Argeșului era sigur pe cea mai mare din înălțimile ce se întâmpină în aceste părți, de-asupra râului cu același nume. Dar locuința domnească nu se putea fără biserică și astfel se clădi biserica Sf. Nicolae.” „Acela care o făcu din piatră, e Nicolae Alexandru-Vodă.” O altă biserică a fost construită de același domnitor și la Câmpulung.

Până la începutul veacului al XV-lea consemnăm o a doua episcopie a Țării Românești. „Alexandru sau Nicolae Alexandru-Vodă muri la 1364, în toamnă, fără a mai părăsi punctul său de vedere ortodox sau a mai face concesii catolicismului sprijinit de Ungaria. Urmașul său, Vladislav, Vlaicu, urmă aceiași linie de purtare în materie religioasă și arătându-se îndărătnic în ceia ce privește îndeplinirea datoriilor sale feodale față de regele Ludovic, acesta pregătia la 1365 o expediție de cucerire împotriva Țerii-Românești. Ea se îndreptă în altă direcție….” În urma unor evenimente externe și unor lupte câștigate Vlaicu „câștigase în aceste împrejurări , nu numai ducatul ardelean, creat anume pentru dânsul, al Făgărașului, dar și Banatul Severinului…” Acestea au avut ca efect o subordonare a bisericii de catolicism, un rol însemnat având Doamna Clara soția domnitorului. La Argeș la Sân- Nicoară se află un sufragant adică un episcop care depinde de un mitropolit. „În 1370 Papa-i aduce mulțămiri pentru aceasta și nu uită cu acest prilej nici pe Vlaicu însușii” „Cucâțiva ani în urmă, pribegi din Maramurăș, cu Voevodul Bogdan, prefăcuseră provincia ungurească de pe apa Moldovei, a lui Sas-Vodă, fiul lui Dragoș, șia urmașilor săi, într'o Domnie neatârnată. Bogdan stăpâni puțin, în veșnică luptă cu Ungurii regelui, care nu-l putea ierta, nici îngădui. Nu era în puterea lui să încerce, într'o măsură cât de slabă, a organiza un Stat, care încă nu-și găsise măcar hotarele firești.

Fiul său Lațcu, se simția destul de primejduit pentru a cere cu orice preț ajutorul regelui Poloniei, care cucerind ultimele rămășițe din regatul de odinioară al Rusiei Mici, îi ajunse vecin. Deși ortodox el însușii și căsătorit cu o Doamnă care ținea de ortodoxie, Lațcu rupse legăturile cu Mitropolia rusească a Haliciului….. să meargă la Roma…. și cere dela Papă un episcop nou pentru scaunul său de Domnie al Siretului, din care vrea să facă și un centru de diecesă.”

Primii domni ai Moldovei: Bogdan I 1359-1364; Lațcu 1364-1372; Iurg Coriat 1372-1377; Petru Mușat 1377-1393; Roman I 1393-1394; Ștefan I 1394-1399.

Biserica Sfântul Nicolae este prima constructie religioasa de piatra din Moldova, păstrată în forma ei originala, nealterata pâna astazi, fiind considerata un adevarat document de nastere a arhitecturii Moldovei. Biserica Sfântul Nicolae aminteste de zbuciumatele vremurilegate de întemeierea statului feudal moldovean si constituie expresia unei admirabile sinteze artistice între arhitectura romanica, gotica si bizantina. În biserica Mânăstirii Bogdana sunt înmormântati domnitorii Moldovei si membrii familiilor domnitoare pâna în timpul lui Alexandru cel Bun. Locașul, sfintit în 1364, avea sa fie necropola domnitorilor moldoveni, de la Bogdan I, până la Alexandru cel Bun. Mai exact, în biserica Manastirii Bogdana, în naos, îsi dorm somnul de veci Bogdan I, Lațcu, Stefan I, Roman I, Bogdan, fratele lui Alexandru cel Bun, si Bogdan, fiul lui Alexandru cel Bun. În pronaosul bisericii se afla 3 morminte: al Doamnei Stana, soția lui Bogdan al III-lea si mama lui Ștefăniță Vodă, si mormântul Anastasiei, fiica lui Latcu. Înaintea usii pronaosului se gaseste piatra de mormânt a episcopului Ioanichie, mort la 1504.Fiind necropola Musatinilor, primii voievozi ai Moldovei, biserica Bogdana a beneficiat de atenția lui Stefan cel Mare care a împodobit mormintele înaintasilor cu lespezi executate de mesterul Jan (cca 1480) în tehnica reliefului plat, cioplire în piatra care “…se opune principial sculpturii decorative occidentale” (P. Comarnescu); si motivele ornamentale sunt bizantin-orientale (palmata – frunza de palmier stilizata), chiar amendate autohton cu frunzele fagului, frasinului, ulmului.

„Haliciul stătea și el în veacul al XIV-lea supt aripa ocrotitoare a patriarhiei de Constantinopol. Acestea pierdea teren pretutindeni, suferind din ultimele înaintări latine, ca demnitate măcar, mai mult decât ortodoxia însăși…” „La Constantinopol se luă o măsură prudentă, de împăciuire. Iachint fu păstrat, fără să i se mai impuie grija de a lucra de fapt; acesta va fi căzut toată asupra acelui care era chemat să-l înlocuiască, Antim, căruia i se dădu numai titlul de «Mitropolit al unei părți din Ungrovlahia», cu adaosul neobișnuit și neprecis: «al unei jumătăți» (Octombrie 1370)” Un an după hotărârea în acest chip a împrejurărilor religioase din Țara- Românească, la 1371 deci, patriarhia întări și situația ortodoxiei în părțile rusești și moldovenești, «ruso-vlahe», cum zicea une ori la Constantinopol, prin aceia că, - după cererea noului stăpân al Galiției și Lodomiriei, de alminterea, -ridica episcopia decăzută a Haliciului la demnitatea de Mitropolie, supuindu-i patru episcoape aflătoare cu toatele în țara regelui Casimir. Actul de înălțare al haliciului a fost foarte lămurit în ce privește scopurile Bizantinilor în aceste regiuni: noul Mitripolit rusesc al nord- vestului se va putea uni cu Mitropolitul, ceva mai vechiu, al Țerii-Românești pentru a face hirotoniile de episcopi unde s'ar simți nevoie.” „Patriarhul, care dăduse un Mitropolit provinciilor rusești ale Poloniei și altul Chievului, mai târziu Chievului și Lituaniei, ar fi făcut pentru Moldoveni doar un episcop, sufragan al acestora, căci a numi un Mitropolit însemna și recunoaște neatârnarea politică a unei țeri, ceia ce pentru Moldova lui Iurg era, se va recunoaște, o chestie destul de gingașă, mai ales cu privire la regele Casimir, precum și mai târziu la urmașul lui, Iagello Litvanul, făcut în același timp creștin și rege al Poloniei.”

Speranțele cele mari ale Patriarhului constantinopolitan de a păstra și mai deprte teritoriul cucerit în astfel de împrejurări, foarte prielnice, dar trecătoare, nu se dovediră, însă întemeiate.”
„Până la sfârșitul vieții sale, către 1380, Vlaicu-Vodă și-a păstrat, -deși jură, întâmplător , lui Ludovic-cel Mare pe sfinții catolici Ștefan, Ladislau și Emeric, - cei doi episcopi ortodocși pe câte o «jumătate» de țară, dar n'a gonit nici pe cel catolic, sprijinit de rege. La 1383, după ce Banatul se găsise poate câtva timp în mâni ungurești, episcopul catolic Grigorie se intitula, - ceia ce la el avea, de sigur, însemnătate, «episcop de Severin, precum și al părților de dincoace de munți, adică a toată Țara - Românească, deși făcea o hirotonie în Câmpulung, în tot cuprinsul Cloașterului.»
Fragment din lucrarea lui Iorga:

Domnii Țării Românești de la întemeiere până la Mircea:
Basarab I: 1310-1352
Nic. Alexandru: 1352-1364
Vlaicu Vodă: 1364-1374
Radu Vodă (Negru: 1384
Dan 1 1384-1386.Sf. Nicodim întemeietorul vieții călugărești la noi adus în țară de Vlaicu Vodă.

Fragmente din lucrarea lui Iorga:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Domneasc%C4%83_Sf._Nicolae_din_Curtea_de_Arge%C8%99

http://www.cazareplacuta.ro/bucovina/manastirea-bogdana;

http://bibliotecaortodoxa.blogspot.com/2009/05/sfantul-nicodim-de-la-tismana.html.