Universitatea Politehnică din București este cea mai veche și prestigioasă școală de ingineri din România. Tradițiile ei sunt legate de înființarea, în anul 1818, de către Gheorghe Lazăr, a primei Școli tehnice superioare cu predare în limba română la mănăstirea Sfântul Sava din București, care în anul 1832 este reorganizată în Colegiul de la Sfântul Sava.
La 1 octombrie 1864, a fost înființată Școala de Poduri și Șosele, Mine și Arhitectură, care la 30 octombrie 1867 devine Școala de Poduri, Șosele și Mine cu durata studiilor de 5 ani.
Sub conducerea lui Gheorghe Duca, la 1 aprilie 1881, instituția capătă o nouă structură sub denumirea de Școala Națională de Poduri și Șosele, iar la 10 iunie 1920 a fost înființată Școala Politehnică din București, având patru secții: Construcții, Electromecanică, Mine și Metalurgie, Chimie Industrială.
Din noiembrie 1920 denumirea se schimbă în Politehnica din București.
La data de 3 august 1948 Politehnica s-a transformat în Institutul Politehnic din București, care cuprindea inițial 4 facultăți (Mecanică, Electrotehnică, Chimie Industrială și Textile) și în care, din 1950, au apărut majoritatea facultăților actuale. O parte dintre secțiile fostei Politehnici au fost transformate în institute de învățământ diferite.
În baza rezoluției Senatului din noiembrie 1992, Institutul Politehnic din București a devenit Universitatea Politehnică din București.
"O pleiadă de tineri ingineri ieșiti din Școala Politehnică din București si Școala Politehnică din Timișoara s-au aruncat în industrie cu mult curaj" se scria în „Enciclopedia României” 1938 vol.III
După:http://ro.wikipedia.org/wiki/Universitatea_Politehnica_din_Bucure%C8%99ti
1869 (decembrie):
Se inaugurează Universitatea București. Inițial clădirea găzduiește și alte instituții: Senatul, Academia Română, Biblioteca Centrală, Școala de arte frumoase etc.
Pe lângă aceste forme de învățământ a mai existat încă una nemenționată ucenicia.
Dupa 1918 se constată o masivă venire în București de meșteri din Transilvania și Banat. Aceștia au creat noi cadre de muncitori calificați, prin forma cea mai utilizată atunci ucenicia la locul de muncă, sau școala industrială cu durata de 2 ani. În aceste forme de învățământ se primeau absolvenți ai învâțământului primar ciclul I (4 clase), sau ciclul II (7 clase).
Cei cu 4 clase își completau studiile după activitatea din fabrică, de obicei la seral.
Acest lucru era obligatoriu altfel nu puteau ieși lucrători calificați.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu