sâmbătă, 25 septembrie 2010

CLOPOTE (V)

Clopotele sunt parte integrantă a cultul creştin, încă din cele mai vechi timpuri. Alături de toaca de lemn, cu diversele ei forme, în cultele creştine clopotele se mai întrebuinţează, ca instrument de înştiinţare a începutului slujbelor sau de marcare a unor momente importante din cadrul lor. Clopotele bisericii dau timpului o măsură liturgică, umplându-l de rost. Tragerea clopotelor face pe om să iasă din rânduiala cotidiană, într-o realitate mai presus de aceea care cade sub simţuri. În rugăciunile din "Canonul pentru binecuvântarea clopotelor", găsim scris: "Toţi cei care pot auzi glasul lor în zi şi în noapte, să se împărtăşească de sfinţenia sfinţilor." Trasul clopotelor este o practică străveche a Bisericii Ortodoxe, prin aceasta urmărindu-se atât chemarea credincioşilor la slujbele dumnezeieşti, cât şi exprimarea bucuriei triumfătoare a Bisericii şi a slujbelor sale dumnezeieşti. Clopotele au fost folosite încă din cele mai vechi timpuri, atât pentru a anunţa bucuria şi rugăciunea, cât şi necazul şi primejdia. Cuvântul "clopot" este de provenienţă slavă, trăgându-se din cuvântul "klopotu". Definiţia fizică a acestora este una simplă: obiecte metalice în formă de pară, deschise în partea inferioară şi prevăzute în interior cu o limbă mobilă, care, lovindu-se de pereţii acestora, produce sunete melodioase prelungi. Părintele Arsenie Papacioc, vrednic purtător al dreptei credinţe, aminteşte creştinilor rostul uitat al clopotelor: "Trebuie să aducem la cunoştinţa oamenilor învăţătura creştină. N-a auzit nimeni bătaia clopotelor? Clopotele nu bat niciodată pentru amuzament. Ci bat pentru ceva de natură sufletească, care ne atrage atenţia: Cheamă viii, plânge morţii, împrăştie viforele! Împrăştie dracii şi trăsnetele." Inscripţiile întâlnite pe vechile clopote creştine reamintesc rostul lor ocrotitor, de mântuire şi vestire, adeverind cuvintele Scripturii, care zic: "În tot pământul a ieşit vestirea lor." Misiunea acestora se rezumă în cuvintele întâlnite adeseori pe exteriorul lor: "Pe vii îi chem, pe morţi îi plâng, fulgerele frâng." Pe ele se mai întâlnesc însă şi alte cuvinte, precum: "Laud pe Dumnezeu cel adevărat, chem mulţimea, adun clerul. Îi plâng pe morţi, alung fulgerele, înfrumuseţez sărbătorile." Clopotele sunt adesea decorate cu motive vegetale, geometrice, scene şi inscripţii. Spre deosebire de toacă, clopotele au intrat mai târziu în întrebuinţarea liturgică a Bisericii lui Hristos, mai întâi în Apus, apoi în Răsărit. În Apus ele au fost introduse prin secolul al VI-lea, pe când în Răsărit, clopotele apăr abia prin secolul al IX-lea, deşi prezenţa lor izolată există încă din înainte. După tradiţie, inventatorul clopotului (de fapt cel care le-a introdus în Biserică, ca obiecte de cult) este socotit Paulin de Nola din Campania (353-431), la sfârşitul secolului al IV-lea, de unde se trage şi denumirea apuseană de "campane" dată clopotelor. Paulin de Nola ar fi văzut într-un vis un câmp de flori de unde venea un sunet plăcut. Când s-a trezit, acesta a ordonat turnarea în topitorie a unor clopote, cu forma de cupă de floare (narcisă). În nici o operă de-a sa nu sunt menţionate însă clopotele. Prima menţionare este cea din secolul al VII-lea, când Papa Savinian, succesor al Sfântului Grigorie cel Mare - Dialogul, reuşeşte să dea importanţă clopotului, în viaţa de cult. În Biserica de Răsărit, primele două clopote au fost trimise în dar împăratului bizantin Mihail al III-lea (842-867), în anul 852, de către Ursus Patricianus, doge al Veneţiei. Aceste două clopote au fost suspendate mai apoi, într-un turn de lângă Catedrala Sfânta Sofia - Constantinopol. Generalizarea lor în tot răsăritul creştin s-a desăvârşit abia în secolul al XII-lea. După cucerirea măreţei cetăţi Constantinopol, de către turci, clopotele au fost interzise de noii stăpânitori, ceea ce a făcut ca în multe părţi, să se revină la smerita toacă de lemn. Clopotele se întrebuinţează în toate bisericile creştine. Ele sunt numeroase în lăcaşurile de cult din Biserica Rusă, unde există adevărate game de clopot, sunate după o tehnică asemănătoare cântatului din orgă. În arta creştină, clopotele au ajuns la un apogeu în secolul al XV-lea, în Germania, Rusia, Polonia. În Rusia, Ucraina şi Belarus, expoziţiile ortodoxe de clopote sunt din ce în ce mai dese. În Moscova se organizează în fiecare lună două-trei expoziţii. Ele sunt organizate fie de Patriarhie, fie de Episcopii, fie de firme comerciale care colaborează cu Biserica Ortodoxă Rusă şi au binecuvântarea Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii. În turnul clopotniţă, numit "Ivan cel Mare" din Moscova, se găseşte clopotul numit "Clopotul fiecărei zile", având o greutate de 16, 5 tone. Alături de acesta se află un altul, de 32,5 tone. Cel mai mare clopot, cunoscut sub numele de "Adormirea Maicii Domnului", cântăreşte în jur de 65,5 tone. Cel mai mare clopot din Rusia şi din întreagă lume este "Clopotul Ţarului" sau "Clopotul Împărătesei", păstrat în Kremlin. Acesta se află pe un piedestal la baza turnului clopotniţei "Ivan cel Mare". Dimensiunile şi arta acestuia sunt încă negalate în lume. Acesta a fost turnat de meşterii ruşi Ivan şi Mihail Matorin, între anii 1733-1735. Materialul folosit la construirea acestuia a provenit dintr-un clopot uriaş mai vechi, distrus de un incendiu. Clopotul cel vechi cântarea 130,5 tone a fost topit de maestrul Alexandru Grigoriev, anul 1654. Greutăţii iniţiale s-au adăugat alte tone, ajungându-se, cele din urmă, la 218 tone. Diametrul acestuia este de 6,60 metri. Acest clopot nu a sunat niciodată, el fiind grav deteriorat într-un incendiu din anul 1737. Fiind suspendat pe de lemn, el s-a prăbuşit. După incendiu, clopotul a rămas in matriţă pentru mai bine de un secol. Partea din acesta cântăreşte 11 tone. În anul 1836, acesta a fost ridicat aşezat pe un postament din piatră , proiectat de arhitectul Montferrand, cel ce a zidit catedrala sfântul Isaac, din Sankt-Petersburg.
Dintre catedralele cu dom, Catedrala Sfântul Isaac este a patra din lume, după Sfântul Petru din Roma, Sfântul Pavel din Londra si Sfânta Maria del Fiore din Florenţa. Catedrala adăposteşte mormintele familiei imperiale ale ţarilor Romanov.
După:
-http://www.crestinortodox.ro/diverse/clopotele-cultul-crestin;
-"Колокола -История и современность" -Издательство "Наука"- Москва/1985-("Clopote -Istorie şi contemporanietate");
-http://clopotarul.blogspot.com.


Clopotul Ţar

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu