Elena Cernei: Bizet, Carmen - Habanera (in romanian)

PUŢINI ÎŞI ADUC AMINTE DE CELEBRA MEZZOSOPRANĂ ELENA CERNEI, O FERICITĂ ÎMBINARE DE VOCE, TALENT INTERPRETATIV ŞI FRUMUSEŢE. EA A CÂNTAT PE MARILE SCENE ALE LUMII, A ÎNREGISTRAT MARI SUCCESE DE PUBLIC, ADEVĂRATE TRIUMFURI. IMAGINILE CU SUNET, CARE AU RĂMAS, SUNT GRĂITOARE PENTRU UN CUNOSCĂTOR, SAU IUBITOR DE OPERĂ.

Elena Cernei: Bizet, Carmen - Sèguédille

Romanian mezzosoprano Elena Cernei in Verdi's Il Trovatore

FATA DIN NAZARET

Petru Popescu face parte din scriitorii mei preferaţi. Acum, în intervalul între Sfânta Maria Mare şi Sfânta Maria Mică, nimic nu este mai potrivit ca o lectură despre Fecioara Maria.
„Fata din Nazaret” este traducerea din limba engleză a romanului lui Petru Popescu „Girl Mary”, o carte profundă, despre o fată frumoasă, naivă, cu un suflet simplu a cărei destin este pe cale să influenţeze umanitatea, apărută la „Editura Jurnalul – Curtea Veche”
Iată ce spun criticii occidentali avizaţi:
„Fata din Nazaret readuce la viaţă oamenii şi locurile Antichităţii biblice cu pasiune, cu plăcerea naraţiunii şi cu o mare grijă pentru începuturile celei mai celebre povestiri ale omenirii” - Deepak Chopra
„Petru Popescu a scris un roman deosebit şi ispititor despre una dintre cele mai enigmatice şi mai venerate figuri istorice… Mariamne este o prezenţă puternică, deopotrivă pământeană şi spirituală” - dr. Jeffrey S.Siker
„Petru Popescu aruncă o privire tulburătoare, vie şi scormonitoare din punct de vedere psihologic spre evenimentele care au precedat venirea pe lume a lui Iisus” – Dennis Palumbo

AMĂNUNTE NEESENŢIALE

Trecem zilnic pe stradă preocupaţi de grija zilei de mâine, de ce vrăji a mai făcut guvernul, cum acesta băgă adânc mâna în buzunarul nostru.
Păşim cu atenţie, pentru că fiecare pas poate fi un pericol, o gropiţă în asfalt, un cablu electric neizolat, un teribilist care se poate urca, din viteză şi din ricoşeu cu vre-un pom, pe trotuar. Călcăm adesea şi pe banalele capace de canal. Până în 1989 aceste se turnau din fontă cenuşie în turnătoriile ce aparţineau de „Industria locală” sau chiar în atelierele unor CAP-uri mai răsărite.
Astăzi, în plină dezindustrializare, capacele de canal sunt „obiecte de import”. Ne-am trezit în 20 de ani că nu mai ştim să facem nimic, aducem totul de afară.
Preţurile de import sunt de câteva ori mai scumpe, amplificate artificial de „comisioane”, de aşa zisele „firme distribuitoare”.
Iată că şi capacele de canal sunt din import. Exemplul dat de mine în imagine ne arată un capac de canal din Spania aflat pe un trotuar din cartierul meu.
Şi nu este un capac rezistent din carosabil.
Mâncăm pâine din făină ungurească, ca şi mălaiul pentru tradiţionala mămăligă, mere poloneze, struguri spanioli, sare din Turcia (într-o ţară plină de saline). Vindem şi noi ceva buşteni, lemn brut, dezgolind cu sălbăticie munţii şi dealurile. Nu mai ştim să facem nici mobilă!
Iată una din cauzele sărăciei noastre!

DOSARE SECRETE: Un neamt la Bucuresti: feldmaresalul von Mackensen...

DOSARE SECRETE: Un neamt la Bucuresti: feldmaresalul von Mackensen...: "August von Mackensen vorbeste despre viata in Bucurestiul inceputului de secol XX din pozitia de sef al ocupatiei germane (din 1917 pana in..."
Pentru că tot a venit vorba de von Mackensen citez de pe blogul: http://dosaresecrete.blogspot.com o interesantă postare legată de subiectul amintit.
Informatiile pot fi preluate cu citarea sursei: dosaresecrete.blogspot.com.

PAGINI DE ISTORIE PUŢIN CUNOSCUTE

Am părăsit pentru un moment preocupările mele privind istoria metalelor, pentru că am fost atras de o revistă de mare valoare ştiinţifică "DOCUMENT" editată de "Serviciul Istoric al Armatei" -"Arhivele Militare Române". În nr.4/2008 am găsit un interesant articol despre ocupaţia germană în România între 1916-1918.
Am remarcat omagiul militar pe care feldmareşalul Mackensen l-a adus Regelui Carol I pentru faptul că acesta a fost partizanul alianţei cu Germania (Puterile Centrale), în Primul război mondial şi pentru că a fost o mare personalitate de origine germană.
Imaginea este din articolul amintit:
http://www.defense.ro/Site%20SIA%2007-2010/document9.html


CAROL I REGELE ROMÂNIEI (născut la 10 aprilie 1839, Sigmaringen - decedat la 10 octombrie 1914, Sinaia)
Domnitor al României între: 10 mai 1866 - 23 martie 1881, când este proclamat Rege al României, domnind până la moartea sa în 1914.

CELE MAI VECHI CĂRŢI DE METALURGIE TIPĂRITE III

CELE MAI VECHI CĂRŢI DE METALURGIE TIPĂRITE (III)
Fragmente din articolul meu publicat în "Revista de Turnătorie" nr.5-6/2009
„De la Pirotechnia” prima carte de metalurgie publicată în anul 1540, urmată de lucrarea „De Re Metallica libri XII” de Georgius Agricola scrisă în 1556 au constituit un tandem de carte ştiinţifică redutabilă în secolul XVI [1]
prin următoarele caracteristici:
• au fost foarte răspândite în acea epocă, pentru că au răspuns unor cerinţe ale activităţii industriale (meşteşugăresti) ale timpului în care au fost scrise;
• s-au completetat după conţinut;
• editorii au profitat publicând ediţii an după an, din fiecare carte;
• au fost imediat traduse în diferite limbi de circulaţie din secolul XVI ( germană, franceză, italiană etc.);
• au fost realizate de importante case de editură, agreate de universităţile timpului: Bologna, Basel, Leipzig, Uppsala, Sorbona sau Madrid.
În perioada următoare celei de a doua jumătaţi a secolului XVI, au urmat şi alte numeroase lucrări având ca subiect obţinerea şi prelucrarea metalelor, însă puţine au fost cele care au reuşit să se apropie valoric de cele două lucrări precedente.
Două secole mai târziu profesorul şi omul de ştiinţă englez John Percy în introducerea la primul volum al lucrării sale „Metallurgy” s-a referit la unele lucrări apărute după Agricola.
Dr. J. Percy (1817-1889) deşi cu pregătire medicală, s-a consacrat studiului metalurgiei. În 1848 el a dezvoltat o tehnologie de extragere a argintului din minereu, tehnologie de largă utilizare la acea vreme. Mai târziu, el a îmbunătăţit procedeul Bessemer de elaborare a oţelului.
A predat peste treizeci de ani la „Royal School of Mines” din Jermyn Street, Londra. Între 1861...1880, a scris o lucrare în cinci volume ”Metallurgy” rămasă neterminată. Lucrarea conţine detalii ample despre metodele de extragere a metalelor din minereuri şi descrie utilizările acestora în procesele de fabricaţie. [2]
În 1842 a început să formeze o colecţie de eşantioane (probe) metalurgice, care în momentul morţii sale era compusă din peste 4000 articole. Recunoscând importanţa acesteia, Muzeul de ştiinţă din Kensington Londra a cumpărat cea mai mare parte a colecţiei în 1889. Printre cele mai importante elemente ale colecţiei Percy este o parte a originalului marelui clopot din Casa Parlamentului, primul "Big Ben", care a crăpat în 1856 fiind înlocuit.[4]
Este remarcabilă definiţia pe care o dă J.Percy metalurgiei:
“ştiinţa metodelor şi procedeelor cu ajutorul cărora se extrag din minereuri (diverse combinaţii metalice naturale), metalele cu un grad de puritate care le face compatibile utilizării în procesele industriale”.
Iată ce scria dr. J. Percy, o autoritate în domeniu, despre Agricola şi urmaşii săi: [3]
• „Agricola în tratatul său sunt descrise cu mare precizie operaţiile metalurgice ale timpului său, a fost privit până în secolul trecut (XVIII) ca un ghid foarte sigur. Scriitor conştincios, plin de originalitate, vorbeşte primul despre bismut, întrevede secretul licuaţiei şi lasă învăţăminte preţioase asupra mineralogiei ca şi asupra acţiunilor practice în atelierele de producţie”.
• „Fabricius în 1556 completează opera lui Agricola, dar se rezumă la ceea ce este metal. Libarius şi Lazarus Ecker (1574) urmează drumul trasat de Fabricius adăugând puţine fapte semnalate de maestrul lor; încă sunt sub influenţa practicilor pline de superstiţii ale epocii. Mathesius (1573), Weiner (1574), Fachs (1595) ne reproduc adesea şi cu mai puţină claritate opiniile înaintaşilor lor”.
Pornind de la elementele bibliografice analizate de J. Percy şi de alte lucrări contemporane (sec. XX şi XXI) pe locul trei (ca importanţă ştiinţifică) între lucrările de pionerat în ştiinţa metalurgiei se situează Lazarus Ercker (1530-1594). [4]
Lazarus Ercker s-a născut în 1530 la Annaberg ( Saxonia-Germania) şi a murit în 1594 la Praga (Boemia) în Republica Cehă. A studiat la Universitatea din Wittenberg. A deţinut mai multe posturi guvernamentale în Saxonia. Mai târziu a devenit controlor pentru verificarea monedelor lângă Praga.
A fost administrator al minelor din Saxonia şi Boemia.
Principala operă ”Beschreibung allerfürnemisten mineralischen Ertzt und Berckwercksarten” (Descrierea îndrumătoare a procesării minereurilor prin metode miniere) a apărut în 1574 la Praga.
Au urmat alte două ediţii apărute în 1580 şi 1598 la Frankfurt pe Main.
În figura 1 este prezentată prima pagină din ediţia 1598.
În această lucrare autorul examinează tehnicile timpului său de testare a minereurilor şi aliajelor de argint, aur, cupru, antimoniu, mercur, bismut şi plumb, precum şi tehnicile de rafinare ale acestor metale
În această lucrare autorul examinează tehnicile timpului său de testare a minereurilor şi aliajelor de argint, aur, cupru, antimoniu, mercur, bismut şi plumb, precum şi tehnicile de rafinare ale acestor metale.
Această lucrare este prima analiză sistematică a metodelor metalurgice şi de chimie analitică a metalelor enumerate mai sus precum şi a acizilor, sărurilor şi a altor compuşi, inclusiv metodele de purificare a salpetrului (utilizat pentru fabricarea prafului de puşcă).
Ercker a tratat şi construirea unor aparate de încercare cum ar fi: creuzete de cupelaţie (procedeu industrial de extragere a aurului şi argintului din minereurile bogate în plumb, constând în topirea minereului într-un curent puternic de aer şi în separarea plumbului sub formă de zgură.), cuptoare şi balanţe de verificare.
Herbert Hoover scria în „Prefaţa” la traducerea în limba engleză a lucrării „De Re Metallica” de G. Agricola: [6]
„Timp de 180 de ani până la Schlüter nu a fost înlocuit şi nu a avut egal acest ghid al minerilor şi metalurgiştilor”
Schlüter Christoph Andreas (metalurgist german din secolul XVIII ) a cărui lucrare „Gründlicher Unterricht von Hütte-Werken, worin gezeiget wird, wie man Hütten-Werke auch alle dazu gehüorige Gebäude und Oesen aus dem Fundament recht anlegen solle” („Învăţături detaliate despre instalaţiile metalurgice...) a fost tipărită la Braunschweig în 2 volume cu 58 ilustraţii de către Friedrich Wilhelm Meyer în 1738.
În lucrarea din secolul XIX: „Traité de la fabrication du fer et de la fonte” Capitolul I: „Istoria şi progresul fabricării fierului –prelucrarea fierului în vechime” se face referire şi la alţi importanţi savanţi europeni. [7]
Astfel din spaţiul ştiinţific francez se desprinde o mare personalitate René-Antoine Ferchault de Réaumur.
Réaumur (1683-1757) a studiat domenii diverse cum ar fi : metalurgia, măsurarea temperaturii (autor al unei scale termometrice), fabricarea porţelanului etc.
Din domeniul metalurgiei în lucrarea sa apărută in 1722 : „L'Art de convertir le fer forgé en acier et l'art d'adoucir le fer fondu, ou de faire des ouvrages de fer fondu aussi finis que le fer forgé (Arta de a transforma fierul forjat în oţel, şi arta de a înmuia fierul topit, sau de a face piese finite din fier turnat la fel ca şi din fier forjat”), autorul demonstrează pentru prima dată conţinutul de carbon din compoziţia oţelului.
Réaumur este fondatorul sidérurgiei stinţifice şi este considerat prin creaţia sa ştiinţifică un vârf al epocii.
Emanuel Swedenborg (1688 –1772) om de ştiinţă suedez, a fost o autoritate în metalurgie, inginer de mine, militar, astronom, medic, zoolog, anatomist şi economist, un adevărat spirit enciclopedic.
Opera sa principală în domeniul metalurgiei apărută în 1734 în limba latină: “Opera Philosophica et Mineralia” (Operă filozofică şi de mineralogie) conţine 3 volume astfel:
•Volumul I: Tomus I. „Principia rerum naturlium sive novorum tentaminum phaenomena mundi elementaris philosophice explicandi” (Principiile lumii naturale sau noi judecăţi ale fenomenelor lumii explicate filozofic);
•Volumul II): Tomus II. „Regnum subterraneum sive minerale de ferro” (Lumea subterană sau minereul de fier) ;
•Volumul III): Tomus III. „Regnum subterraneum sive minerale de cupro et orichalco” (Lumea subterană sau minereul de cupru şi arama).
Swedenborg a prezentat metodele şi cuptoarele aferente de obţinere a fierului şi aliajelor sale din spaţiul suedez, redutabil din punct de vedere al tehnologiilor aplicate şi a calităţii produselor metalice finite.
Din Metalurgia europeană a timpului (sec. XVI…XVIII) nu putem omite pe Dudd (Dud) Dudley (1599 - 1684) un metalurgist englez, precursor al utilizării cocsului în prelucrarea primară a fierului.
Opera sa „Metallum Martis” a fost publicată în 1665.
Pe 22 februarie 1620 el a depus o cerere de brevet sub numele de Edward Lord Dudley, brevet referitor la „Procedeul de reducere a minereurilor de fier prin utilizarea cocsului.”
Date fiind bogatele tradiţii în prelucrarea metalelor din spaţiul Peninsulei Iberice consemnăm şi apariţia unor învăţaţi metalurgi spanioli care, în buna traditie a Renaşterii, au scris lucrări de referinţă în domeniu.
Unul dintre aceştia este Bernardo Perez de Vargas născut în Madrid în 1500. Se cunosc puţine date biografice despre acesta. Se apreciază că a murit în jurul anilor 1569.
Lucrarea sa cea mai importantă din punct de vedere ştiinţific este „De Re Metalica” (un titlu la modă în sec. XVI), primul tratat de mineralogie, scris în castiliană.
Titlul complet al lucrării descrie exact conţinutul său:
„De Re Metalica, en el qval se tratan mvchos y diversos secretos del conocimiento de toda suerte de minerales, de como se deven buscar, ensayar y beneficiar, con otros secretos è industrias notables,
assí para los que tratan los officios de oro, plata, cobre, estaño, plomo, azenro, hierro y
otros metales, como para muchas personas curiosas. Compuesto por el magnífi co cavallero Bernardo Perez de Vargas. Dirigido al muy Poderoso Señor don Carlos, Príncipe de España. Con licencia. En la Noble y Coronada Villa de Madrid, en casa de Pierres Cosin. Año MDLXIX. Está tassado á tres maravedís el pliego. Compuesto por el magnífi co cavallero Bernardo Pérez de Vargas. Fue impresa en Madrid en 1569, en casa de Pierres Cosin”
(De Re Metalica în care se tratează multe cunoştinţe şi diverse secrete ale tuturor sorturilor de minerale, cercetarea, testarea lor, profitul financiar, prelucrarea şi secretele sale, deasemenea pentru tratarea preţurilor la: aur, argint, cupru, staniu, plumb, mercur, fier şi alte metale pentru mulţi oameni curioşi. Compusă de Magnificul Cavaler Bernardo Pérez de Vargas........Imprimată în 1569 la Madrid in casa lui Pierres Cosin”).
Este cunoscută lucrarea preotului Alvaro Alonso Barba „Arte de los metales” apărută la Madrid în 1640. (fig.3) Titlul complet al cărţii: „El arte de los metales, en que se enseña el verdadero beneficio de los de oro, y plata con azogue. El modo de fundirlos todos y como se han de refinar; y apartar unos de otros” (Arta metalelor care arată realele beneficii ale aurului şi argintului cu mercur. Modul de topire şi totul va fi rafinat şi în afară unul de altul). Lucrarea „Arte de los metales” este structurată în cinci cărţi (capitole).
Concluzii
Din analiza celor mai importante cărţi tipărite care tratează domeniul metalurgiei din secolele XVI-XVIII se desprind următoarele concluzii:
• Sunt rodul unor bogate experienţe ştiinţifice şi practice pe care autorii au dorit să o împărtăşească contempoarnilor şi generaţiilor viitoare;
• Au fost scrise în latină limbă larg răspândită în cancelarii şi în biserica catolică pe care au îmbogăţit-o cu mulţi termeni „tehnici” dar şi în germană, franceză, italiană sau catalană;
• Au fost traduse rapid în alte limbi de circulaţie dovadă a interesului practic pe care l-au trezit;
• Traducătorii au avut specialităţi asemănătoare sau înrudite cu domeniul metalurgiei sau al mineritului;
• Autorii şi editorii acestor cărţi au fost protejaţi de autorităţile statale ale timpului (regi, principi) şi de Universităţile timpului cu care au avut o strânsă legătură;
• Au promovat şi dezvoltat cunoştiinţele ştiinţifice acumulate până la ei din vechi manuscrise (romane, greceşti, arabe, germane, franceze etc.) şi din propria experienţă practică;
• Au prezentat noi procedee ştiinţifice scrise în spiritul renascentist al timpului;
• Sunt studiate şi astăzi traducerea lor fiind continuată şi completată cu multe anexe explicative;
• Semnalăm că un exemplar din ediţia 1557 a cărţii lui Agricola „De Re Metallica libri XII” se află la „Muzeul de Istorie din Baia Mare” find cea mai veche carte din colecţiile muzeului.
• În secolele XVIII dar mai ales in sec. XIX au urmat o multitudine de savanţi şi cărţi, care au desăvârşit osatura metalurgiei stiinţifice, valabilă şi astăzi în secolul XXI prin unele legi, principii şi invenţii care au asigurat o solidă bază teoretică şi practică atât în metalurgia extractivă cât şi în metalurgia prelucrătoare.
Închei prezentarea acestor cărţi de pionierat din minerit şi metalurgie cu îndemnul unei personalităţi româneşti din veacul XVII, (contemporană cu mulţi autori şi cărţi semnalate în lucrare) cronicarul Miron Costin (1633-1691):
„Nu este alta mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul cărţilor”.

CELE MAI VECHI CĂRŢI DE METALURGIE TIPĂRITE (II)

CELE MAI VECHI CĂRŢI DE METALURGIE TIPĂRITE (II)
Fragmente din articolul meu apărut în „Revista de turnătorie” nr.3-4/2009

În prezenta lucrare sunt prezentate cele mai vechi cărţi de metalurgie tipărite în Europa secolului XVI.
După „De la Pirotechnia” prima carte de metalurgie publicată în anul 1540, a urmat în ordinea cronologică a apariţiei „De Re Metallica libri XII” scrisă în limba latină de Georgius Agricola în 1556. (fig.1)
Cele două cărţi au apărut în spaţii cultural- ştiinţifice diferite, dar asemănătoare sub două aspecte:
-politic caracterizat de fărămiţrea statală a Italiei şi Germaniei;
-ştinţific legat de bogatele tradiţii în ramura de prelucrare a metalelor, de existenţa şi influenţa unor Universităţi celebre în aceste ţări în secolul XVI.
Referitor la autori Vannuccio Biringuccio a fost un deosebit practician, „un om de producţie” după o expresie contemporană atât de familiară, care cu un stil descriptiv şi cu un minim de figuri ilustrative, a încercat cu succes să transmită contemporanilor, în limba italiană a secolului XVI, cunoştiinţele sale de-o viaţă.

Georgius Agricola a fost un savant, un om apropiat de mediile universitare ale timpului, care a acordat documentării o importanţă deosebită, aceasta din studiile unor vechi manuscrise şi a propriilor observaţii din teren, legate de realitatea producţiei (la nivelul meşteşugăresc al secolului XVI).
Privind cu ochii şi experienţa secolului XXI, considerăm că între aceste două lucrări ierarhia este determinată doar de data apariţiei, dar cu un plus ştiinţific pentru Agricola.
Georg Bauer, mai bine cunoscut în versiunea latină cu numele lui Georgios Agricola, este considerat fondatorul geologiei ca disciplină ştiinţifică.
Opera sa a pregătit terenul pentru un viitor studiu sistematic al Pământului, cu ansamblul de roci, minerale şi fosile. El a adus contribuţii fundamentale în domeniile: minerit şi geologie, metalurgie, mineralogie şi paleontologie.
Georgios Agricola (fig.3) s-a născut la Glauchau, în Saxonia, pe 24 martie 1494, a intrat în lume în pragul Renaşterii, la începutul tiparului şi al marilor descoperiri geografice. A trăit în plină reformă religioasă şi a suferit datorită convingerilor sale catolice într-o Germanie scindată teritorial şi religios. [1]
Agricola a efectuat studii clasice la Universitatea din Leipzig, a învăţat latină şi greacă, apoi în 1522 a început să studieze medicina, în primul rând la Leipzig şi apoi la Bologna şi Padova.
Şi-a luat diploma în 1526 şi a început să practice medicina. Cu toate acestea, el nu pare să fi fost foarte entuziasmat de profesia sa, dedicând cea mai mare parte a energiei sale pentru studiile de minerit şi geologie.
El a început să practice medicina la Joachimsthal în 1527. Joachimsthal (Barnim) este astăzi o comună din landul Brandenburg, Germania.
Joachimsthal a fost un important centru minier al acelui timp, în special pentru minele de argint.
Agricola a făcut aici studii geologice, scrisul său reflectă o imensă cantitate de prime observaţii, nu doar în domeniul rocilor si mineralelor, dar şi legat de fiecare aspect al tehnologiei şi practicii miniere din timpul său.
Agricola sa mutat în 1536 în oraşul Chemnitz, un important centru al industriei miniere.
Chemnitz, anterior (1953-1990) Karl-Marx-Stadt este un oraş în landul Saxonia din Germania, situat pe malul râului Chemnitz, la sud est de Leipzig.
A fost ales primar în acest oraş în 1546. El nu numai că a continuat practica medicală şi studiile sale geologice, dar a fost desemnat să îndeplinească mai multe misiuni diplomatice de către Maurice Ducele de Saxonia,
căruia i-a dedicat cartea lui „De Natura Fossilium”. A murit în 1555, cu un an înainte de publicarea postumă a
„De Re Metallica”, cea mai importantă lucrare a sa, rod a unei activităţi ştiinţifice de peste 30 de ani.
„De Re Metallica” în traducere literară înseamnă "despre natura metalelor”, dar cuvântul metal a avut un sens mai larg la momentul respectiv, a însemnat şi minereu.
În această carte, care pentru două secole a rămas un text standard cu privire la minerit şi metalurgie, Agricola a revizuit toate cunoștințele despre industria minieră, inclusiv echipamente şi utilaje (mai mult unelte ), mijloace de prospectare a minereurilor.
El a respins utilizarea în ştiinţă a metodelor divine şi altor mijloace magice (referire la alchimişti, vraci etc.), a prezentat noi metode de topografie şi săpat, încercarea minereurilor, metode metalurgice, administrarea minelor şi bolile profesionale ale minerilor.
Cartea conţine descrieri în amănunt ale straturilor de minereu şi a fost ilustrată cu generozitate.
Agricola a observat că rocile sunt distribuite în straturi şi că aceste straturi au o consistenţă pentru care ar putea fi urmărite şi exploatate pe o arie largă. Această observaţie a lui Agricola a fost una dintre primele contribuţii la straturile geologice şi importantă în înţelegerea originii şi distribuţiei rocilor de pe pământ.
În prefaţa lucrării „De Re Metallica” autorul caracterizează astfel propriile sale metode ştiinţifice:
„Am omis toate acele lucruri pe care nu le-am mai văzut, sau nu am citit sau auzit de la persoane în care se poate avea încredere. Ceea ce nu am văzut, nici nu am examinat cu atenţie sau nu am auzit, nu am scris despre acestea. Aceeaşi regulă trebuie să fie înţeleasă în raport cu toate acţiunile mele, dacă am comanda lucruri care ar trebui să fie făcute, sau de a descrie lucruri care sunt de obicei obişnuite”.[2]
Încă de la apariţia sa „De Re Metallica libri XII” Basel 1556 editată de Froben a cunoscut un interes deosebit, evidenţiat de numeroasele ediţii şi traduceri. Astfel în limba latină au mai apărut la Basel ediţii în: 1561şi 1621 editate de Ludwig Köning, iar în 1657 de Emanuel Köning.
Cititorii de astăzi, pasionaţi de istoria ştiinţei, au la îndemână o completă traducere în limba engleză realizată de Herbert Clark Hoover (n. 10 august 1874 - d. 20 octombrie 1964) şi de soţia sa Lou Henry. Herbert inginer minier, iar Lou geolog au fost absolvenţi ai Universităţii Stanford.
Au acumulat în cursul carierei o bogată experienţă practică, lucrând în diverse activităţi specifice profesiei lor în SUA, Australia, China etc. Se spune că Lou Henry Hoover avea o mare aplicaţie pentru limbile străine, vorbea fluent chineza, dar a excelat şi în cunoaşterea limbii latine. [5]
Traducerea din prima ediţie în limba latină din 1556 a lucrării „De Re Metallica libri XII” a fost un obstacol greu, trecut cu succes de cei doi, este rodul unei frumoase poveşti de dragoste, fiind publicată la Londra în 1912 in „Mining Magazine”.(fig.2)
Herbert Clark Hoover a îmbrăţişat cariera politică atingând apogeul prin alegerea sa din partea Partidului Republican ca Preşedinte al Statelor Unite ale Americii. A fost al 31-lea Președinte al SUA între anii 1929 - 1933. Traducerea soţilor Hoover cuprinde : Biografie introductivă, Adnotări şi anexe, Dezvoltarea Metodei Miniere, Procese Metalurgice, Geologie, Mineralogie şi Minerit, din cele mai vechi tipuri şi până în secolul XVI.”
Cartea este structurată în 12 capitole (cărţi). În CARTEA IX este dedicată în special proceselor de topire, referitoare la : aur, argint, cupru, plumb, mercur şi fier şi de utilizare a foalelor (suflante pentru cuptoare).
Agricola tratează fiecare dintre cele mai importante metale şi descrie metodele de separare a metalelor din minereu. Este foarte interesantă clasificarea diferitelor tipuri de cuptoare, garnitura de foc (căptușeala refractară) şi a bunei înţelegeri a rolului foalelor (pentru aerul de combustie). Unul dintre principiile enunţate de Agricola a fost acela de a obţine o eficienţă maximă în faza finală a recuperării metalelor.
Elemente de construcţie a cuptoarelor şi uneltele folosite de topitori sunt prezentate in fig. 5,6,7.
Agricola scrie astfel despre acestea:
„De când am scris (în cartea VIII) despre variate munci de pregătire a minereurilor, voi scrie acum şi diferite metode de topire. Cu toate că acelea care ard, prăjesc sau calcinează minereul de ceva care este amestecat sau combinat cu metale şi cele care se spală, se cern şi se sortează iau tot mai mult; dar ele (operaţiile de preparare ) nu pot elimina toate (impurităţile, sterilul) ascunzişurile din metal observate şi a-l face brut şi crud”.
„Topirea este necesară, pentru acest tip de pământuri, solidificate cu diferite concentrate şi sunt separate de metale, astfel încât acestea să obţină buna lor culoare şi a deveni pure şi pot fi de mare folos omenirii, din multe puncte de vedere. În cazul în care este topit minereul, acele lucruri care s-au amestecat cu ce a fost înainte de topirea metalului sunt conduse mai departe, (în zgură) deoarece metalul este perfectat de foc în acest mod. Minereurile metalifere diferă foarte mult între ele, în primul rând în ceea ce priveşte metalele pe care le conţin, apoi în ceea ce înseamnă cantitatea de metal, care le conţine şi apoi de faptul că unele sunt topite rapid de foc şi altele încet, există, prin urmare, multe metode de topire. Constant practica a arătat că istoria fuziunii de minereuri metalifere este o istorie de procese individuale.”
Tratatul „De Re Metallica” este bine cunoscut mai ales pentru meritele sale culturale, ştiinţifice şi tehnologice, precum şi pentru spectaculoasele 290 figuri (sculptate în lemn pentru a fi tipărite), un lux în acel moment.
Acestea ilustrează dezvoltarea meşteşugurilor miniere şi metalurgice în tehnica secolului XVI din Europa.
Spiritul Renaşterii bazat pe cunoaştere, atât din operele înaintaşilor cât şi din propria documentare în natură, în locurile unde se extrăgeau, preparau şi topeau metalele, a străbătut întreaga operă a lui Georgius Agricola.
Nu putem omite rigoarea ştiinţifică a autorului, referinţa la unităţile de măsuri şi greutăţi fără de care nu se puteau prezenta reţete corecte, mai ales la prepararea minereurilor şi încărcătura cuptoarelor.
Agricola a scris o lucrare în limba latină „De Menusuris et Ponderibus” apărută la Paris în 1533 unde sunt descrise unităţile de măsură folosite în antichitate de către greci şi romani în comparaţie cu unităţile saxone (germane).
Este vorba de unităţi de lungime, capacitate, greutate şi scara lor de echivalenţă.
Agricola, un reputat savant şi umanist a fost apreciat de unul din cei mai însemnaţi umanişti din perioada Renaşterii şi Reformei din secolele al XV-lea şi al XVI-lea Erasmus din Rotterdam cu care a corespondat.

CELE MAI VECHI CĂRŢI DE METALURGIE (I)

CELE MAI VECHI CĂRŢI DE METALURGIE TIPĂRITE (I)
Fragmente din articolul meu apărut în:
„Revista de Turnătorie” nr.1-2 /2009

Descrierea primelor cărţi de metalurgie tipărite
Urmând un obicei al secolului XX, acela de a face clasamente, constatăm că în 1540, la Veneţia, a apărut „De la Pirotechnia” prima carte de metalurgie publicată în Europa. Autorul cărţii scrisă în limba italiană a fost Vannoccio Vincenzio Austino Luca Biringuccio sau Vannoccio Biringuccio, cetăţean al Sienei.
Pe locul doi, în ordinea cronologică a apariţiei 1556 se situează „De Re Metallica libri XII” scrisă în limba latină de Georgius Agricola şi apărută la Basel.
Această carte va fi prezentată în partea II a lucrării.
Agricola, pe numele său Georg Bauer a cunoscut cartea înaintaşului său italian, o apreciază dar remarcă stilul „confuz şi greu de urmărit”.
Vannocio Biringuccio (1480-c. 1539) a fost un metalurgist italian. El este bine cunoscut pentru manualul său, „De la pirotechnia”, publicat în 1540. În activitatea sa, a fost sprijinit de influenta şi numeroasa familie din Siena Petrucci Borghese. Astăzi unul dintre importantele monumente ale Romei aparţinând acestei familii se numeşte semnificativ Villa Borghese.
După cum se ştie mecenatul, protecţia ştiinţelor şi artelor în epoca Renaşterii a fost apanajul regilor Franţei, a unor principi în Germania, sau unor bogate familii nobile în Italia (ex. familia Medici din Florenţa), marile descoperiri geografice sunt legate de regii din spaţiul Spaniei (Castilia, Aragon).Tradiţia mecenatului a fost păstrată generaţii întregi.
Această carte este rodul unei bogate experienţe, pe care autorul din Siena a dobândit-o în practică, când el a fost responsabil al minei de fier din apropierea Sienei ca şi a unei mine de salpetru (azotat complex de amoniu, sodiu şi potasiu, materie primă pentru fabricarea prafului de puşcă), de asemenea responsabil cu arsenalul oraşului său. El a condus procesul de turnare a unor tunuri pentru Republica Veneţia şi mai târziu la Florenţa. Spre sfârşitul vieţii, în 1536, i-a fost oferit un loc de muncă la Roma de către Biserica romano-catolică, iar în 1538 a devenit şef de turnătorie şi director de muniţii al Statului Papal. [4,5]
„De la pirotechnia” este prima carte de metalurgie tipărită. Coperta primei ediţii din 1540 apărută la Veneţia este prezentată în figura 1. După aceasta, dovadă a interesului din acel timp pentru tratarea problemelor de înzestrare militară cum ar fi: pulberile explozive, sau turnarea tunurilor au urmat ediţiile din: 1552, 1558, 1559 apărute tot la Veneţia (o citadelă a tiparului din Italia) şi Bologna 1678.
Făcând o mică paranteză, presa tipografică pe care s-a realizat prima carte tipărită în ţara noastră la Târgovişte „Liturghierul lui Macarie” (în limba slavonă anul 1508), a fost adusă de la Veneţia.
Prezentarea acestei prime lucrări de metalurgie tipărite s-a făcut după ediţiile în limba franceză din 1556 şi 1572 în traducerea făcută de Jacques Vincent „maistru de foc” (pirotehnist) sub denumirea „La Pyrotechnie ou art de feu”. Prima ediţie poartă aprobarea regelui Franţei [fig.2] şi a fost editată şi tipărită de Claude Frémy editor, tipograf şi librar agreat (autorizat) de Universitatea din Paris (Sorbona).
Editorul arată în prefaţa lucrării importanţa pe care o are lucrarea şi necesitatea pentru care a fost tradusă:
„Naţiunea Franceză merită să aibă in limba sa traducerea: pentru binele şi utilitatea pe care numita naţiune poate să o aibă, să descopere cauza celor mai bune opere de foc şi noutăţile pe care le conţin.
După ce a fost stimulată şi recomandată de amintiţii prieteni pentru lucrurile de mai sus ca şi din toate timpurile, eu port bunăvoinţa naţiei mele am luat la mână opera făcând traducerea acestei Pirotehnii.”
Titlul exact al lucrării după coperta prezentată în fig.3:
„PIROTEHNIA SAU ARTA FOCULUI, CONŢINÂND ZECE CĂRŢI ÎN CARE SUNT AMPLU TRATATE SUB TOATE ASPECTELE DIVERSITATEA MINEREURILOR, TOPIREA ŞI PREPERAREA METALELOR, FORME PENTRU TURNAREA ÎN DOMENIUL ARTILERIEI, CLOPOTE ŞI ALE PIESE: PENTRU DISTILERIE, MINE, CONTRAMINE, OALE, GHIULELE, RACHETE, LĂNCI ŞI ALTE FOCURI DE ARTIFICII REFERITOARE LA ARTA MILITARĂ ŞI ALTE LUCRURI CARE DEPIND DE FOC.
Compuse de Seigneur Vanoccio Biringuccio din Siena şi traduse din italiană în franceză de către Maistrul de foc Jaques Vincent”
Cartea este ilustrată cu 94 gravuri făcute în lemn şi tratează principalele metale cunoscute în acea epocă: Au, Ag, Cu, Pb, Sn, Fe precum şi Hg sau S.
Nu vom insista asupra noţiunilor de minerit şi metalurgie extractivă, pe care autorul le prezintă în detaliu, ci asupra elementelor care descriu turnarea de piese, din care cele mai importante şi reprezentative sunt clopotele şi tunurile. În fragmentele reproduse din carte am căutat să păstrez în traducerea din franceza secolului XVI stilul arhaic al traducătorului ediţiei franceze.

Prezentarea turnării pieselor la nivelul secolului XVI
Astfel în „Prolog cartea VI a Pirotehniei sau despre arta de a reproduce prin turnare” autorul aduce un elogiu artei turnării metalelor şi oamenilor care o slujesc:
„Eu cred cu certitudine că cea ce se seamănă poate să fie cu fruct, dacă eu nu mă ostenesc de a vă declara că arta de a reproduce (prin turnare) este necesară la multe efecte şi sunt provocat a face cauzei pe care eu vă arăt practica cunoaşterii metalelor, de a le topi şi reduce la ultimele perfecţiuni şi în final eu vă voi învăţa să le aliaţi. Va voi avertiza că această artă şi exerciţiul de a reproduce este puţin cunoscut persoanelor cu slăbiciune, le poate face acela care acţionează dacă tinereţea este întreţinută din interior. Încă trebuie să fie totul bine înţeles, acompaniat de o foarte mare judecată. Pentru raţiunea pentru care această artă este foarte stimată este că ea este la o mare proximitate de sculptură. Pentru a vă descrie totul eu va voi spune că de la început, până la sfârşit, eu găsesc munci foarte mari şi acţiuni ale spiritului şi a corpurilor în aceste operaţii. Pentru a avea în sine o certă aşteptare de noutate produsă prin grandoarea unei arte, dorinţa aşteptată de a converti osteneala în plăcere. Dacă muncitorul, cu afecţiune, nu se poate retrage din opera sa cunoscând foarte bine arta sa este nu numai legată de docţi şi virtuoşi, dar poate fi întrezărită ca fiind plăcută şi agreabilă celor slabi şi ignoranţilor. Pentru a concluziona, această artă este subiectul a multe inconveniente: dacă acestea nu sunt conduse cu o mare consideraţie şi diligenţă totul se va converti în nimic şi va avea un efect asemănător şi conform cu numele său. Pentru raţiunea despre care considerând că toate obstacolele sunt obişnuite eu prevăd cu laudă de a vă spune ca un om nobil, cu spirit gentil deşi plăcerea şi afecţiunea acestei arte nu trebuie să nu fie asociată căldurii, de care trebuie să suferi vara şi umidităţii şi frigului iarna. Vă avertizez că trebuie să fi tânăr şi puternic pentru a mânui lucruri grele precum bronzurile, fierul, lemnul, pământurile, apa, pietrele şi alte lucruri asemănătoare. Dacă se ia în considerare , se recunoaște în acestea o aparentă brutalitate care se exercită aici.... Ei au întotdeauna îmbrăcămintea plină de praf şi pe jumătate arsă”

DESPRE BISERICĂ

Pentru noi creștinii, steaua călăuzitoare care ne conduce la Hristos ce s-a născut la Betleem este Biserica. In clipa in care părăsim această călăuză cerească şi intram în cele ale credinţei la cei ce nu cred, steaua călăuzitoare a Bisericii ni se ascunde. Şi numai când ieşim de la sfatul celor necredincioşi, tulburaţi de cele întâmplate cu noi, steaua Bisericii din nou străluceşte si ne călăuzeşte pe calea care duce la Betleem, unde aflam pe Cel ce s-a născut şi ca om pentru mântuirea noastră.
Iată pentru ce psalmistul de demult zicea:
"Doamne iubit-am casa unde locuiești Tu şi locul unde sălăşluieşte gloria Ta" - "Faţa Ta, Doamne, voi căuta! Să nu-ţi întorci faţa de la mine".
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/biserica-steaua-calauzirii-noastre-120582.html


BISERICA "SF. ECATERINA"
(Str. Ostrovului nr. 11 sectorul 5)
(în imagini)
Situată în partea de sud a oraşului Bucureşti, Parohia Bellu Pieptănari este situată între B-dul Pieptănari, Şoseaua Giurgiului, o parte din străzile ce dau spre Toporaşi şi curtea Uzinei Autobuzul.
Ca parohie a luat fiinţă în anul 1937, rupându-se din fosta Parohie Progresu – Belu, funcţionând într-o mică bisericuţă ce a fost dărâmată cu ocazia sistematizării Şos. Giurgiului, în zona Belu – Şura Mare.
Actuala Biserică a fost construită de către enoriaşi, sub conducerea parohului din acel timp Pr. Pitreanu Gh. în anul 1943.
Forma bisericii este aceea de navă românească, nefiind prevăzută cu turle. Materialul de construcţie este cărămida donată de către Primăria sectorului III, Albastru şi provine din demolarea fostei Hale de Peşte din Piaţa Lânăriei.
Târnosirea a fost efectuată de către P. S. Atanasie Dincă, Vicar Patriarhal – la 19 decembrie 1943, fixându-i-se ca hram ziua de 25 noiembrie – Sf. Muceniţă Ecaterina – în cinstea uneia dintre donatoarele terenului pe care a fost zidită biserica, anume Ecaterina Bogdănescu, ceilalţi donatori de teren fiind Maria Lascu şi Pr. Pietreanu Gheorghe.
În anii următori s-au construit clopotniţa (din fier beton), gardul din jurul bisericii (din cărămidă şi fier) şi o magazie, ce a fost avariată la cutremurul din 1977, dar refăcută ulterior. În prezent este folosită ca spaţiu de depunere a decedaţilor proveniţi din familiile de la blocuri care n-au spaţiu acasă.
În interior a stat nepictată până în anul 1981, când lucrările de pictură au fost încredinţate pictorului Busuioc Gh., ajutat de colaboratorul său, Păltineanu Teodor, lucrări care s-au încheiat în vara anului 1983, când s-a făcut şi recepţia.
În afară de obiectele de cult, biserica este înzestrată cu două clopote.
Fiind de dată recentă biserica nu prezintă interes istoric sau cultural –artistic.După:
http://dulciu.wordpress.com/2008/08/28/istoria-bisericilor-din-bucuresti-10/
Este biserica unde am fost botezat, în care mă rog şi îi pomenesc pe cei decedaţi.