CONTRIBUŢIA PROF. DR. ING. TRAIAN NEGRESCU LA REDACTAREA “ENCICLOPEDIEI ROMÂNIEI” 1939
Fragmente din articolul meu apărut în “Revista de Turnătorie” nr. 1-2/2008
După Marea Unire de la 1918 a existat în intenţia unor intelectuali români redactarea unei lucrări cu caracter enciclopedic despre România. Institutul Social Român condus de prof. Dimitrie Gusti (creat în 1919) a mobilizat toate ideile şi tendinţele acelor vremi. “Istoria ideilor şi istoria pragmatică se îmbină, se explică una prin alta şi se confundă, pentru că sunt înfăţişări ale unui singur act vital.” [1] În anul 1929 Institutul Social Român, după un deceniu de la înfiinţare, are în pregătire un “Dicţionar social, economic şi politic al României.” Capitole ale acestui dicţionar urmau să se reunească într-o singură publicaţie enciclopedică a viitorului. Până atunci nu exista decât o singură publicaţie “Enciclopedia Română” a dr. C. Diaconovich din 1896 redactată de “Asociaţiunea transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român”. După 1929 asociaţia „ASTRA” din Cluj a căutat să scoată o nouă ediţie a publicatiei enciclopedice, în colaborare cu Institutul Social Român.
Principiile enciclopediştilor români
Trecerea de la enciclopedia alfabetică la enciclopedia funcţională insemna un imens pas inainte, prin faptul că se vor putea urmări problemele mari şi nu amănunte, care te fac să pierzi esenţa intregului.
Lucrarea a cuprins trei mari părţi :
A) Organizarea politică – administrativă ;
B) Economia ;
C) Cultura.
Pentru finalizarea unei lucrări de o asemenea complexitate a fost înfiinţată o „Asociaţie Ştiinţifică pentru Enciclopedia României” condusă de profesorul Dimitrie Gusti (1880-1955).
Cunoscutul filozof, sociolog şi estetician, membru al Academiei Române din 1919, a imprimat principiile sale în reactarea „Enciclopediei României”
Gusti a fost fondatorul Şcolii Sociologice de la Bucureşti.
“Enciclopedia României" este o lucrare de amploare, care îşi propune să facă o monografie a lumii româneşti de la începutul secolului al XX-lea, între deceniile al treilea si al patrulea.
Bazată pe studii amănunţite şi cercetări asidue, "Enciclopedia României" realizează o excelentă biografie a vieţii din România, de la începutul secolului trecut şi nu numai. Începând cu tratarea unor subiecte ca: aşezarea geografică, istoria economică şi socială a poporului, sau populaţia de la acea vreme cu specificul său, această lucrare studiază în amănunţime viaţa economică existentă în acea perioadă, în toate sectoarele sale de activitate. Inglobând un volum de date extraordinar, şi tabele extrem de complexe, acest studiu constituie un excelent instrument în aprofundarea cunoaşterii lumii interbelice în toate aspectele ei economice şi sociale.
Contribuţia prof. dr. ing. Traian Negrescu
Cu deosebită plăcere găsim între aceste nume ilustre şi pe cel al profesorului dr. ing. Traian Negrescu (1900 -1960) de la facultatea de Mine şi Metalurgie a Şcolii Politehnice din Bucureşti. [4]
Ca să facem un aliaj bun, trebuie să ştim cu precizie ce metale intră în compoziţia sa şi în ce proporţii. Se impune, deci, o cunoaştere calitativă şi cantitativă a aliajelor. Dacă avem o piesă dintr-un aliaj, este necesar ca prin analize să determinăm ce metale formează aliajul, şi în ce proporţie. Vreme îndelungată aceasta s-a făcut cu analize chimice migăloase. Dar, în ştiinţă, apar adesea căi noi, aplicînd într-un domeniu rezultate şi metode din alte ramuri ale ştiinţei şi tehnicii. Astfel, deşi metalurgia este o ştiinţă foarte veche şi deşi spectrograful ca metodă de investigare era şi el cunoscut de mult timp, nimeni nu se gîndea la începutul secolului XX să utilizeze această metodă fină a spectroscopiei, pentru studii cantitative în metalurgie. Este meritul tînărului, pe atunci, savant român Traian Negrescu, de a fi utilizat primul analiza spectrală cantitativă în studiul aliajelor metalice, în cadrul tezei sale de doctorat: ”Recherches expérimentales d’analyse spectrale quantitative sur les alliages métalliques” („Cercetari experimentale de analiză spectrală cantitativă pe aliaje metalice”) sub conducerea prof. Georges Urbain de la Sorbonne, pe care o susţine în anul 1927.
In colaborare cu savanţii suedezi C. Benedicks et A. Westgren, Negrescu a determinat compoziţia şi structura carburilor de crom. [4],[7]
Domnia sa a avut o contribuţie importantă la volumul III al lucrării “Enciclopedia României” denumit: “Economia Naţională – Cadre şi producţie”.
În capitolul IX “Industria de transformare” la pag. 831-871 este prezentată “Industria metalurgică”.
Aceast subcapitol a fost coordonat de ing. C. Orghidan preşedinte al “Uniunii Industriilor Metalurgice şi Miniere din România” viitor membru al Academiei Române din 1942.
Era aproape imposibil să se abordeze probleme ale industriei metalurgice româneşti, din vremea aceea, fără să fie consultat şi profesorul T. Negrescu.
În calitatea sa de fost director al Regiei autonome a Intreprinderilor Miniere şi Metalurgie ale statului din Transilvania şi de Director general al Uzinelor de Fier din Hunedoara (în perioada 1930 -1934) şi a prestigiului de care se bucura la acea dată în domeniu (experienţă în producţie, cercetare, profesor şef de catedră Metalurgie Fizică, conducător de doctorat) prof. dr. ing.Traian Negrescu a fost solicitat să completeze partea de “Istoric al exploatărilor metalurgice”:
-inceputuri;
-exploatările din Banat;
-exploatările din Transilvania.
După cum se afirmă în lucrare (şi este citată în bibliografia ce insoţeste subcapitolul “Industria Metalurgică”) principala sursă istorică a constituit-o lucrarea lui Vasile Pârvan (1882-1927) “Getica” apărută în 1926, o vastă sinteză istorico - arheologică, prin care a readus în prin plan al cercetării istorice rolul politic şi cultural al daco-getilor. Pârvan studiază epoca fierului ultima dintre cele trei perioade ale preistoriei (a pietrei, a bronzului şi a fierului).
Epoca fierului corespunde perioadei istorice când producţia fierului era cea mai sofisticată etapă a metalurgiei. Răspăndirea tehnologiei fierului precum şi marea abundenţă de surse de minereu de fier a făcut ca acest metal să fie mult mai ieftin decât bronzul şi a fost adoptat pe o scară largă.
. Obţinerea şi prelucrarea acestui nou material coincide cu anumite schimbări în cadrul societăţii, cum ar fi unele noi practici agricole, credinţe religioase, sau noi stiluri artistice.
Trebuie subliniat că primele exploatări au apărut acolo unde zacămintele de fier se găseau la suprafaţă, straturi la 14-30 metri adâncime. [5]
Astfel mine de fier s-au localizat la: Remetea (Turda), Ghelar şi Valea Fierului (Hunedoara), Bocşa, Ocna de Fier şi Dognecea (Banat). Această industrie a fierului a luat fiinţă exclusiv în aceste regiuni şi nu în regiunile Vechiului Regat unde lipseau zăcămintele de minereu de fier.
Aceste exploatări au continuat şi după cucerirea romană a Daciei.
S-au descoperit resturi de cuptoare din această perioadă, în care minereul de fier şi cărbunii de lemn erau puse într-un cuptor primitiv săpat în stâncă. Aerul de combustie era suflat cu foale manuale. După o încălzire continuă de aproape 18 ore, se obţinea o lupă de fier moale, spongios şi fără consistenţă, de aproape 15 kg.
În figura 2 [5] este prezentat un furnal primitiv din perioada romană, după schiţa prof. Traian Negrescu, furnal descoperit în 1895 la Valea Caselor lângă Ghelar (Hunedoara) În cuptoarele săpate în stâncă se încărcau minereu de fier şi cărbune de lemn, mangal în straturi succesive. Minereul de fier fie că era magnetit (Fe3O4), hematit (Fe2O3 ), siderit (FeCO3) etc. era amestecat cu resturi de steril bogate în SiO2 .
S-a observat atunci că în urma reacţiei oxidului de fier cu sterilul rezulta un subprodus (zgură) bogată în fier. Aceasta conţinea în special fier şi dioxid de siliciu. Fierul respectiv însă era foarte poros ( blum, lupă, sau burete de fier). Lupele erau încălzite şi bătute pe o masă tare, de forma nicovalelor de astăzi, cu ciocane puternice.
Lovirea repetată a acesora reduce porozitatea şi ajută la separarea siliciului. Blumurile (lupele) rezultate erau aproape fier pur – cunoscut azi sub denumirea de fier forjat, mult mai moale decât bronzul. Adevărata utilitate a fierului a apărut după descoperirea “fierului bun”
Obţinerea “fierului bun”:
- încălzirea în cicluri repetate a unei bucăţi de blum în cuptoare cu cărbuni până la 12000C;
-lovirea blumului pentru eliminarea zgurii şi compactare (exact ca fierul forjat);
-se repetă etapele 1şi 2.
În timpul încălzirii în cuptoare cu cărbuni de lemn, la temperaturi de peste 13000 C, avea loc o reacţie între fier şi CO în urma căreia carbonul difuzează în fier.
Se obţine un oţel-carbon. Acest oţel are proprietăţi mecanice superioare, pentru că a fost obţinut fără să treacă prin starea lichidă, deci nu a avut contact cu atmosfera, nu conţine elemente dăunătoare (H, N) şi nu a trecut prin procesul de solidificare cu toate dezavantajele care derivă din aceasta: vâscozitate ridicată, contracţie frânată, retasură, incluziuni nemetalice, sufluri etc. Mai târziu, după anii 1000 Î.Hr. sau aplicat şi tratamente termice de călire şi revenire.
Masa de fier devenea mai compactă, căpăta rezistenţă mai mare şi putea fi transformată în arme de calitate, obiecte de uz casnic, sau podoabe. Operaţiunea se făcea pe locul unde se obţineau lupele de fier, sau în ateliere speciale care se găseau în centrele mari lângă cetăţile întărite construite de romani.
O dovadă a importanţei acestor ateliere este faptul că la Brezovia, Tibiscum şi Drubetis existau şcoli speciale de fierari. După retragerea romană, în timpul năvălirilor barbare aceste meşteşuguri s-au desfăşurat doar sporadic.
În Transilvania în timpul regelui Albert (1437-1453) şi apoi a Corvineştilor de origine română: Ioan (1387 -1456), Voevod al Transilvaniei şi Regent al Ungariei şi Matei (1443-1490), Rege al Ungariei (1458-1490) s-a dezvoltat exploatarea Ghelarului.
Este de remarcat sublinierea făcută de profesor a rolului pe care l-a avut familia de origine română a Corvineştilor, la inflorirea metalurgiei din Transilvania secolelor XIV, XV. Dovada o găsim şi astăzi când Castelul Corvineştilor stă de strajă la furnalele şi oţelăriile Hunedoarei.
Bibliografie
1) Dimitrie Gusti -“Prefaţă” la vol 1 “Enciclopedia României”;
2) www. Biblioteca.ase.ro;
3) Comitetul de redacţie al “Asociaţiei Ştiinţifice pentru Enciclopedia României”-
“Prefaţă” la vol III 1939;
4) Maria Petrescu- “La centenarul naşterii academicianului prof. dr. ing. Traian Negrescu”
- din “Revista de Turnătorie” nr.4/2000;
5) “Enciclopedia României” vol III cap.IX “Industria de Transformare- Industria Metalurgică”
pag. 831-871- Editura “Imprimeria Naţională” 1939;
6) R. Isfanonii –“Pădurenii Hunedoarei”- Editura “Mirabilis” 2006
7) http://art.zone.ro/personalităţi/ “Traian Negrescu - un pionier al spectrografiei cantitative.”
Cuptor roman pentru fier din Valea Caselor Ghelar
Eu împreună cu Diaconescu Florin şi Cojocaru Serafim studenţi în excursie la Hunedoara pe 22.04.1970
Câţiva colegi de facultate în excursie la Hunedoara pe 22.04.1970
Viitorii profesori Chişamera Mihai şi Hepuţ Teodor dar şi regretaţii: prof. Dobrovici, sau foştii directori Chiose Ion (COS Târgovişte) şi Ene Sterică (SIDEX Galaţi), nu în ultimul rând pe Vaida Iosif şi Popescu Petre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu