PLANUL ȘI GHIDUL ORAȘULUI BUCUREȘTI”(II)

CONSIDERAȚII DESPRE INDUSTRIA BUCUREȘTIULUI 1923
Din „Enciclopedia României” vol. III Cap. 19. „Industrializarea României” pag. 801
se pot trage învățăminte importante asupra dezvoltării României din punct de vedere industrial valabile și pentru capitala București.
„Desvoltarea industrială a României a avut loc în trecut și continuă și astăzi sub impulsul a doi factori fundamentali. Un prim factor, material, determinat de forțele economice însăși ale țării: materii prime și generatori de energie de o extraordinară bogăție; apoi un al doilea factor, ideologic, ce rezidă în ideia - forță de naționalism și autarhie economică. Aceasta ,- încadrată fenomenului de linie seculară al descentralizării industriale în linia capitalistă mondială, sub forma industrializării tinerelor țări agrare, - a dat și industrializării noastre un avânt de mare putere.
Vom vedea în ce măsură ceilalți factori de producție –munca și capitalul - au contribuit de asemenea la industrializarea noastră și în sfârșit, întrucât debușeul – pe care știința economică îl alătură azi ca cel de al patrulea factor de producție – a fost la nivelul efortului producției industriale.
Dar stadiul industrializării noastre, numai sub unghiul parțial al rezultatelor contribuției cantitative la care am ajuns, datorită contribuției celor patru factori economici de mai sus, n'ar fi complet, dacă nu am privi lucrurile și din alte puncte de vedere, - covârșitor de importante pentru momentul și climatul economic, social și național actual, - și anume:
1.gradul de eficiență economică realizat de industrie, sub raportul cantitativ, calitativ și al prețurilor fabricatelor;
2. măsura în care utilajul industrial de azi satisface cerințele apărării naționale;
3. contribuția muncii și capitalurilor românești în sectorul industrialismului nostru.”

Situația industriei României (Enciclopedia României vol. III pag.813)

Se consideră o fabrică dacă avea peste 10 lucrători calificați sau să utilizeze peste 20 CP. Cele sub acești parametrii erau considerate ateliere de meserii și nu au fost înregistrate în lucrare.
Cerința de mașini și utilaje a Bucureștiului la nivelul anului 1923 constă din:
-mașini si unelte pentru prelucrarea lemnului;
-motoare, locomobile, semisatbile;
-instalații pentru fabrici de cherestea și tâmplarie mecanică;
-prese de căramizi si instalații complete pentru cărămidării;
-linii căi ferate inguste, locomotive si trucuri (vagoane);
-transmisii prin curele, roți, lagăre, cuplaje.
necesar era acoperit numai in mică măsură de producția internă.
Principalele ramuri ale industriei erau constituite din: industria petrolieră, metalurgică, alimentară, lemn, textile, pielărie şi materiale de construcţii. Bucureştiul anului 1923 se prezenta ca un oraş în plină dezvoltare cu o dinamică economică şi edilitară remarcabilă. Acelaşi lucru se poate spune şi despre creşterea populaţiei: de la 280.000 locuitori (1900), 450.000 locuitori (1920), la 560.000 locuitori (1930). Gheorge Potra arata că: "farmecul Bucureştilor de altădată a rezultat din felul cum s-au accentuat şi dezvoltat anumite instituţii caracteristice. Astfel pâlcurile de păduri interioare şi exterioare ale oraşului au devenit grădini publice, locuri de divertisment pentru locuitori".
La 1864 apare un atelier, cu acoperiş şi macarale de lemn, care va deveni turnătoria belgianului Louis Lematre. (astăzi Timpuri Noi)
Acesta a obţinut concesionarea turnării greutăţilor şi măsurilor, care până atunci se realizau în mod diferit de diferiţi producători.
În 1877 elvetinul Erhard Wolf a înfințat o fabrică numită "Metalurgia E. Wolf" pentru fabrcația focoaselor, care avea şi turnătorie. La început aceasta realiza piese din bronz şi alamă, iar mai târziu şi piese din fontă. Între anii 1900-1910 fabrica se dezvoltă prin fabricaţia de construcţii metalice, ferme de fier, rezervoare şi cazane cu abur.


Fabrica WolfÎn 1882 s-a infintat o turnătorie şi un atelier mecanic care s-au numit "Chiriac & fii" şi apoi "D.Voina - Maşini şi turnătorie" (astăzi "Aversa" SA)
În 1887 s-au infintat "Atelierele CFR Griviţa", reparaţii material rulant. Uzina "Vulcan" a fost fondată în 1904 ca o ramură a companiei austriece "Maschinen und Waggonbau Fabriks Aktiengesellschaft în Simmering"
Profilul iniţial a fost de producere de instalaţii complete pentru rafinării, locomotive cu abur, vagoane-cisternă, instalaţii de tăiere cu abur pentru lemn şi metal, cazane cu abur. Aceste instalaţii complexe aveau în componenţă multe piese turnate, din fontă sau din alte metale şi aliaje realizate în fabrică. În 1906 "Vulcan" a obţinut "Medalia de aur" şi "Diplomă de onoare" la Târgul Internaţional din Bucureşti.
În 1908 se constitue "Fabrica de maşini Vulcan" cu capital românesc şi străin.
Între anii 1910-1916 compania îşi dublează profitul, iar în 1911 se fac primele exporturi în Serbia, Turcia şi Bulgaria şi începe producerea de echipament termo- mecanic.
În 1912 fabrica avea 400 de muncitori, 10% funcţionari şi dispunea de 14% din capitalul investit în industria prelucrătoare de metal. După 1918 se constată o masivă venire în Bucureşti de meşteri din Transilvania şi Banat. Aceştia au creat noi cadre de muncitori calificaţi, prin forma cea mai utilizată atunci ucenicia la locul de muncă, sau şcoală
Principalele ramuri ale industriei erau constituite din: industria petrolieră, metalurgică, alimentară, lemn, textile, pielărie și materiale de construcții. Aceste fabrici cu capital privat erau în general bine organizate, cu un personal calificat şi disciplinat.
Fabricile erau în general integrate, produsele se executau în întregime în interiorul lor. Structura fabricilor era compusă din ateliere: debitare, forjă, turnătorie, cazangerie, prelucrări mecanice şi montaj.
Fiecare dintre aceste fabrici dispunea de uzină electrică proprie, care asigura necesarul pentru consumul propriu: iluminat şi mici acţionari electrice. Nu putem trece în această perioadă peste începuturile unei firme devenită mai târziu un pilon de bază a industriei bucureştene.
La 3 august 1921 s-a înfiinţat firma "Malaxa" -"Prima societate pentru construcţii de maşini" creaţie a inginerului român Nicolae Malaxa (1884-1965), pe care a condus-o direct, devenind în scurt timp de la un atelier modest de reparat material ruant, la o întreprindere europeană.
În anul 1923, Malaxa îşi extinde atelierul, construind din temelii între anii 1923-1927 o uzină lângă Halta Titan.
În paralel cu producţia de locomotive, Nicolae Malaxa construieşte fabrica de ţevi din oţel fără sudură (fosta Uzină Republica), care era la acea vreme cea mai modernă fabrica de tuburi laminate din Europa, aplicând pentru prima dată pe continent procedeul american de laminare "Stiefel". Printre alte realizări în sectorul metalurgic se numără: oţelăria şi turnătoriile. Utilarea acestur investiţii din sectoarele calde s-a făcut cu cele mai moderne utilaje (cuptoare Siemens Martin şi electrice) şi au fost folosite cele mai moderne tehnologii ale timpului.


FABRICA MALAXA

CARTE VECHE: MARIA REGINA ROMÂNIEI: « ȚARA MEA » (VI)

Regina a iubit soldatul român, l-a îngrijit atât în timp de pace, dar mai ales în timpul războaielor balcanice, în zilele dramatice ale primului război mondial, când erau mii de răniți în lupte, sau măcinați de epidemia de tifos.
”Când eram tânără de tot, bătrânul Rege m'a făcut colonel onorific al unui regiment de roșiori, - cinste la care am fost foarte simțitoare și care mi-a dat unele din ceasurile cele mai plăcute ale vieții.”

După:http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/btv1b69337802.r=ROUMANIE.langFR
„În de obște, soldații sunt dresați la automatism, ca niște păpuși care trebuie să se uite, să simtă, să lucreze întocmai așa…Dar pentru mine ei erau oameni, oameni cari-și aveau casele și măicuțele lor; fiecare -și avea speranțele lui, avea un lucru pe care i-l cerea inima, -un lucru de care doria; lucrul acela îl simțiam eu, și de aceia, când treceam printre dânșii, aclamațiile lor mergeau după mine, care-i înțelegeam ca oameni, și pricepeam că făceau așa pentru că țineau la mine, nu pentru că li se dăduse poruncă să facă așa.”

După:http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/btv1b6933773x.r=ROUMANIE.langFR
Nu putem să nu remarcăm omagiul adus de Regină oamenilor simpli ai țării pe care a păstorit-o țăranilor români, agricultori sau păstori.
„Dar totdeauna către cei umili, către țerani m'am simțit mai puternic îndreptată, datinele și obiceiurile lor m'au mișcat uimitor.
Simțiam o dorință de a-i cunoaște pentru a-i înțelege, de a fi primită fără neîncredere în mijlocul lor.

The Project Gutenberg EBook of Roumania Past and Present, by James Samuelson[EBook #18240]carte/romania%201882/18240-h.htm
Îmi era drag de spațiile largi în care locuiau, de mireasma bunului pământ în care -și înfigeau plugul; și am înțeles astfel și poezia prafului care li acoperia munca, neîncetatele lor silinți spre un ideal înfășurat în umbră, pe care nu-l înțelegeau încă deplin. Nimic nu este în țara aceasta românească pe care să nu-l fi iubit eu. Mai adânc și decât copiii născuți pe brazda ei m'am împărtășit eu sufletește cu șesurile ei întinse, cu nesfârșitele-i drumuri, cu apusurile de soare, cu pajiștele-i umede de roua zorilor, cu pădurile-i adânci și câmpii de grâu copt luminând ca aurul.”

The Project Gutenberg EBook of Roumania Past and Present, by James Samuelson[EBook #18240]carte/romania%201882/18240-h.htm
„Cei mai singurateci locuitori ai României sânt ciobanii, mai singurateci și decât călugării în chiliile lor, căci călugării se strâng în congregații, pe când ciobanii petrec luni întregi singuri numai cu câinii lor pe pustii vârfuri de munte.”
„Marea boltă albastră era a lor”
„Sunt făpturi cu aspre căutături acești ciobani, aproape tot așa de nepieptănați ca și dulăii lor. Singurătatea pare să li fi pătruns în ochi, cari te privesc fără simpatie, ca și cum ei ar fi pierdut obiceiul de a-i opri asupra feței oamenilor.”
Aceste rânduri au fost scrise în timpul refugiului familiei regale la Iași când România se mărginea la spațiul Moldovei.
„Acum cea mai mare parte din ce am avut, a trebuit să rămâie în mânile celor care-i vor fi fiind stăpâni aspri și fără milă, ale celor cari vor fi găsind mijloc de a scoate sânge și din pietre. Dar Dumnezeu vrea de sigur ca aceasta să fie numai o încercare fără trăinicie, ce s'a trimis asupră-ni ca să înțelegem mai bine cât am iubit acea țară și ce scumpă ni-a fost”
„Acum s'au trecut toate!... Mărețul castel al Regelui Carol a căzut în mâinile dușmanilor, care-l respectă, cred eu, pentru că și el a fost unul din seminția lor…”

După:http://www.archive.org/details/arameamar00mariuoft

„PLANUL ȘI GHIDUL ORAȘULUI BUCUREȘTI”(I)

„PLANUL ȘI GHIDUL ORAȘULUI BUCUREȘTI”
Este o lucrare laborioasă a unui militar, maiorul Mihai C. Pântea realizată în anul 1923. Lucrarea poartă un motto din Virgiliu: „Labor improbus omnia vincit” -„O muncă perseverentă învinge orice.” Aceasta conține planul orașului format din 28 de planșe, indicatorul alfabetic al străzilor și o planșă generală de orientare.
Pare la început un lucru obișnuit, dar care conține informații prețioase pentru pasionații istoriei Bucureștiului, capitala României Mari la vremea apariției acestei cărți, despre: industrie, școli, spitale, transport în comun, poliție, teatre, cinematografe, parcuri etc.

Lucrarea aflată la ediția 3-a este prefațată de profesorul Nicolae Iorga care spunea:
„Puține orașe din lume au un călăuz așa de metodic ca acela pe care l-a dat Bucureștiilor nesfârșita răbdare a d-lui Maior PÂNTEA.”....„aceasta mă îndeamnă să reiau un vechi proect, acela de a da alor noștrii, sau mai ales străinilor, descripția pitorească și istorică a Capitalei, care va fi adusă la îndeplinire cu prilejul apropiatei apariții a unei noui ediții a acestei mult apreciate lucrări.”

Iată structura industriei Bucureștiului la nivelul anului 1923 prezentată în cele două tabele:
1. structura generală pe ramuri de activitate;
2. fabrici de mașini, utilaje și alte piese metalice.


(va urma)

CARTE VECHE: MARIA REGINA ROMÂNIEI: « ȚARA MEA » (V)

Balcic (sau Balchik în limba bulgară), este un orăşel situat pe ţărmul Mării Negre, în Bulgaria, la circa 60 de km de Vama Veche. Între anii 1913 - 1940 a aparţinut României, în urma celui de al doilea război balcanic (iunie - august 1913). În 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, a fost redobândit de Bulgaria.
În Balcic se află celebrul Castel („Cuibul liniștit”), reşedinţa preferată a Reginei Maria a României, înconjurat de o la fel de celebră grădină botanică, unicat în Europa centrală şi de est, în special datorită colecţiei de cactuşi.
Castelul, numit şi „Cuibul Linistit” („Quiet Nest” sau „Tenha Juvah” în limba turcă) este de fapt o vilă cu pereţi albi şi acoperişuri de ţiglă roşie străjuite de un minaret. Este construit de-a lungul a trei terase şi combină elemente ale stilului maur, stilului mediteraneean cu cel al caselor bulgăreşti. Este foarte aproape de mare, fiind despărţit de aceasta doar de faleză. A fost locul preferat al Reginei Maria, în care aceasta a locuit, tocmai de aceea rămânându-i denumirea de „Castel”.
Interiorul Castelului este extrem de modest, pereţi văruiţi în alb, uşi masive din lemn sculptat, păstrate din perioada Reginei. Au mai fost păstrate din acea perioadă şi câteva obiecte: dulapuri sculptate şi pictate, oglinzi, scaune şi un şemineu. Baia de marmură, cu cada îngropată în piatră, cu chiuvetă şi măsuţă de toaletă au fost păstrate intacte. Pe toate obiectele se află explicaţii care spun că respectivul a aparţinut Reginei Maria, dar nu se specifică în ce ţară a fost Maria Regină...
Grădina din jurul Castelului nu este o simplă grădină, ci un adevărat domeniu, întins pe un deal, domeniu pe care se mai află alte nouă clădiri, fiecare cu o destinaţie bine stabilită. Parcul, amenajat la comanda Reginei de către specialişti, a fost transformat în grădină botanică, din cauza numeroaselor plante exotice pe care le adăposteşte.
Iată ce scria Regina în lucrarea „Țara mea” despre Balcic:
„Pe aceste drumuri nesfârșite de atâtea ori am străbătut în acel Ținut care fusese al nostru numai de puțină vreme; și două locuri îmi rămân în amintire ca deosebi atrăgătoare și pline de farmec. Unul a fost orășelul Balcic și cellalt îngusta peninsulă Caliacra, un colț singuratec de pământ înnaintând în Mare.
Balcicul este un târgușor pitoresc despre care ai zice că se rostogolește în valuri. În grupe murdare căsuțele lui turcești se cațără pe povârnișurile răpezi, ca și cum el ear sta să lunece pe încetul, atrase de apele de desupt. Pe o stradă prăpăstuită scoboară la un port în miniatură, stânci pe amândouă laturile, stânci de piatră cenușie, ciudat rotunzită, alcătuiesc un mic golf în care orășelul zace în pașnică răzlețire.”(va urma)
După:
http://www.balcic.net/castelul.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Balcic
http://www.archive.org/details/arameamar00mariuoft







BALCIC UN LOC PREFERAT DE REGINĂ

Fotografiile, dintr-o zi ploioasă de august 1985, îmi aparțin.

ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

1 DECEMBRIE 1918 ZIUA MARII UNIRI!
ÎNCORONAREA DE LA ALBA IULIA ÎN 1922 A REGELUI FERDINAND ȘI A REGINEI MARIA, DESĂVÂRȘIREA REALIZĂRII ROMÂNIEI MARI FĂURITĂ LA 1 DECEMBRIE 1918

O TRISTĂ ANIVERSARE

Incomodul Nicolae Iorga
Autor: Prof. univ. dr. Valeriu Râpeanu • Rubrica: Restituiri • Nov 2010

„Cei şaptezeci de ani câţi au trecut de la asasinarea lui Nicolae Iorga aşează în faţa contemporanilor întrebări din care nu puţine au mai fost prezente de-a lungul deceniilor. Sigur, cu un asemenea prilej, privim în urmă pentru a contura măcar un bilanţ a ceea ce se numeşte destinul său postum. Mai ales că aceşti şaptezeci de ani reprezintă cu câteva luni mai mult decât viaţa pământeană a lui N. Iorga. Gloanţele din noaptea de 27/28 noiembrie 1940 nu curmau doar „o viaţă de om” (şi ce om!), ci deschideau un drum care a fost marcat nu doar de prezenţa în circuitul public a operelor sale, ceea ce ar fi făcut ca înţelesurile lor să se răsfrângă pozitiv asupra societăţii româneşti, ci s-a dovedit cât se poate de contorsionat, plin de sinuozităţi şi de accidente.”
„Paradoxal „rezerva” evidentă de acum îşi are aceleaşi surse cu interdicţia din 1948 şi nu are conotaţii conjuncturale. Dimpotrivă, porneşte de la ideile fundamentale ale operei sale. Cea dintâi este legată de ideea naţională, care a constituit temelia gândirii şi acţiunii sale, pentru care s-a jertfit. Or, de douăzeci de ani, o uriaşă maşină de propagandă inoculează şi înfăţişează această idee drept naţionalism. Şi pentru a-i da un sens de-a dreptul periculos, ţinând de o orânduire nefastă, se vorbeşte de naţional-comunism. Aşa cum, din 1947, s-a vorbit de naţionalismul burghez, prezentat ca unul din cele mai mari rele ce s-au abătut asupra societăţii româneşti şi care trebuie eradicat cât mai repede cu putinţă. Acest sentiment naţional, căruia N. Iorga i-a subliniat în repetate rânduri sensul constructiv, face ca el să fie considerat inactual şi, chiar dacă nu se spune direct, de-a dreptul nociv.”
„Un alt motiv este legat de ideea tradiţiei, pe care N. Iorga a ridicat-o la rangul de doctrină şi i-a conferit locul esenţial în devenirea societăţii româneşti. Or, de douăzeci de ani, aşa cum s-a întâmplat şi în 1948, se duce o luptă înverşunată împotriva tradiţiei româneşti, prezentând-o ca o expresie a unui spirit conservator, închistat, menit să ne ţină departe de Europa.”

CARTE VECHE: MARIA REGINA ROMÂNIEI: « ȚARA MEA » (IV)

În continuarea prezentării acestei cărți deosebite, trebuie să remarc o deosebită capacitate de sintetizare a lucrurilor și faptelor prezentate. Este dovada talentului literar al Reginei, a unui spirit de observație deosebit, specific feminin, cu nuanțe ale detaliului. Iată câteva observații legate de trecutul țării noastre: „De la început România a fost o țară supusă năvălirilor. Un stăpân tiranic după altul și-a pus mâinile grele asupra acestui popor; el a fost deprins a fi stăpânit, apăsat, maltratat. Rare ori i-a fost îngăduit să se afirme, să-și ridice capul, să fie neatârnat, fericit ori liber;totuși, în ciuda luptelor și a robiei, n'a fost un neam sortit să piară. A biruit orice asprime a sorții, a înfruntat orice miserie, a biruit orice subjugare, și n'a putut fi strivit până la moarte; dar de aici a ieșit că poporul românesc nu e vesel. Cântecele lor sunt triste, încete danțurile lor, petrecerile lor rare ori aprinse, rar se aud glasurile lor. În zilele de sărbătoare îmbracă hainele cele mai vesele și, strânși laolaltă în praful drumului, ei dănțuiesc în grupe sau în cercuri largi, neobosiți ceasuri întregi; dar nici atunci nu sunt voioși sau gălăgioși, ci solemni și plini de demnitate, părând a-și face cheful cumpătat, fără patimă, fără grabă.” „Tot pentru aceia sunt puține case foarte vechi: abia de este vre-un castel ori vre-un mare monument rămas din trecut. De ce nevoie să se clădească frumoase case dacă în fiecare zi dușmanul putea să năvălească asupra țerii și să ardă totul până la pământ.” Interesantă și plină de amănunte este descrierea mânăstirilor românești: „Dar înainte de toate vechile mănăstiri ale acestei țeri au păstrat comori din trecut. Chiar de la început, aceste colțuri răzlețe de frumuseță m'au atras mai mult decât orice; nedescriptibil e farmecul pe care-l aruncă asupră-mi, aproape neînțeleasă desfătarea cu care-mi umplu sufletul! Ca și în multe alte țeri, călugării și maicele din România știu cum să aleagă cele mai încântătoare locuri pentru locașurile lor de pace. Am călătorit de la unul din ele la altul, descoperind multe tesaure ascunse, cercetând pe cele mai bogate și pe cele mai sărace, pe cele de un acces ușor și pe cele ascunse departe în văi de munte, unde piciorul călătorului numai arare ori rătăcește.” „Călugărițele se așezară de-a lungul zidurilor, veșmintele lor negre făcându-se una cu umbra, așa încât numai fețele lor reieșiau, făcute și mai eterate prin tremurătoarea lumină a candelei. Cântau, ̶ bucuros aș spune că era frumos cântecul lor, însă n'ar fi tocmai adevărat. Nu ca în Rusia, cântarea în bisericicile românești e departe de a fi melodioasă: ele bâzâiau pe nas cântări tărăgănate, adesea repetate, de loc armonioase și care nu par să aibă cuvânt de-a ajunge vreodată la capăt.” „Sunt două feluri de mânăstiri în această țară; ori o mare zidire, unde călugării și maicele sunt uniți supt același coperiș, ori o sumă de case mici adunate pe un spațiu larg în jurul bisericii centrale. Numai cele d'întâiu sunt interesante din punct de vedere al arhitecturii, și unele din cele pe care le-am cercetat sunt de o perfecție aleasă în proporție și formă”

(va urma)

După:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Maria_a_Rom%C3%A2niei
http://www.archive.org/details/arameamar00mariuoft http://www.tkinter.smig.net/QueenMarie/MyCountry/index.htm

CARTE VECHE: MARIA REGINA ROMÂNIEI: « ȚARA MEA » (III)

Regina descrie, într-o succesiune de metafore, satele românești și oamenii pe care i-a întâlnit acolo și care au întâmpinat-o cu emoție, sfială și multă bucurie.
Scrisul Reginei este o îmbinare de sentimente, plasate în minunate cadre naturale pe care le-a văzut în călătoriile sale prin țară.
„Romănia nu e o țară de colori tari. E o ciudată unitate în zările-i largi, în drumurile-i prăfoase, în țeranii ei îmbrăcați în alb, în carele ei aspre de lemn.”
„Numai apusurile prefac toate aceste nuanțe de umbră într'o neașteptată minune de culoare, revărsând asupra pământului și cerurilor valuri de aur minunat.
Am văzut clăi de fân schimbându-se în piramide aprinse, râuri de panglici de foc și fețe sarbede, obosite aprinzându-se ca de o miraculoasă strălucire.
Un ceas fugar, ceasul acesta al apusului, dar totdeauna el năvălește asupră-mi ca o veșnică făgăduială trimeasă de Dumnezeu din ceruri. Poate că, iarna și toamna, aceste apusuri sunt mai glorioase, când pământul e obosit, când munca lui de un an e isprăvită sau când doarme supt strălucitoru-i giulgiu de zăpadă, păzind în sânul său recolta ce să vie.”
„Toamna e vremea potrivită ca să cercetezi aceste sate din muncele; toamna, când copacii sunt o înflăcărată strălucire, când anul trage de moarte aruncă o ultimă sforțare de frumuseță înnainte să-l învingă frigul și zăpada. De multe ori am fost primită din inimă în aceste sătucene, țeranii ieșindu-mi înnainte cu mâinile pline de flori. La cel d'întâiu semn de apropiere a trăsurii mele, cete de călăreți rustici vin în goană ca să mă întâmpine, săltând grăbit pe căluții lor zbârliți, purtând stegulețe ori ramuri înflorite și chiuind de bucurie.”
„Clopotele satului sună, glasurile lor sunt pline de voioșie; și ele-ți strigă: bine-ai venit!”

(va urma)

„MY COUNTRY”
Marie Queen of Rumania
Hodder and Stoughton, London, 1916
După:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Maria_a_Rom%C3%A2niei
http://www.archive.org/details/arameamar00mariuoft
http://www.tkinter.smig.net/QueenMarie/MyCountry/index.htm

CARTE VECHE: MARIA REGINA ROMÂNIEI: « ȚARA MEA » (II)

În prefața lucrării Regina mărturisea: „Această carte a fost scrisă la epoce deosebite. Partea întâia a văzut lumina într' un ceas când simțeam că răsboiul se apropia de hotarele noastre…..”

„România e puțin cunoscută marii Împărății de peste mări, și doriam să fie condeiul mieu acela care va vădi unele din frumusețile ei țerii mele de naștere. Cu intenție nu am pomenit în volumul întâiu nume, cu intenție am trecut atât de repede dela una la alta, căutând ca în cât mai puține cuvinte să vrăjesc atmosfera șesurilor noastre întinse, a nesfârșitelor noastre drumuri prăfoase, a munților și pădurilor noastre, a satelor noastre smerite, a pitorescelor noastre biserici și a pașnicelor noastre mănăstiri, a lunilor noastre de căldură și de frig. Mai voiam și aceia: să fac a se cunoaște sufletul, de o melancolie stranie, a poporului nostru.” „Într' un timp cu deosebit a fost scrisă partea a doua. Grozava depresiune a înfrângerii și a retragerii, zăcea ca o povară asupra noastră a tuturora. Trei sferturi din țara noastră ni fuseseră smulse; ca o ceată de oi pierdute fuseserăm goniți din adăposturile noastre. Simțind cât de desnădăjduit era năcazul poporului meu, întrebaiu pe profesorul Iorga ce pot face pentru sufletele lor în acest ceas de întunerec. «Descrieți-le locurile pe care le-au pierdut» i-a fost răspunsul. «Ați scris o carte pentru țara nașterii Voastre; acum e vremea să scrieți una pentru țara a cărei nenorocire o împărțiți». Îndemnată de cuvintele cuiva care credea că aș putea să mișc inimile oamenilor cu condeiul meu, am făcut o a doua serie de schițe, și le-am făcut la un ceas când toți râvniau să-și amintească, să spere…” „Dar presentul sigur e al nostru; viitorul zace în mâinile lui Dumnezeu.”

Încă din primele rânduri ale cărții Regina mărturisește:

„Regina unei țeri mici!”

„Înseamnă muncă și griji și nădejde și multă trudă pentru slabă ispravă. Dar larg e câmpul, și, dacă inima are voie bună, mare e opera.”

„Țara aceasta e mică, e nouă, dar e o țară care mi-e dragă.”

„Odată eram pentru acest popor o străină; acum sunt una dintre ei, și, pentru că vin de atât de departe, am fost mult în stare să-i văd cu însușirile lor bune și cu neajunsurile lor. Țara lor e o țară rodnică, o țară de întinse șesuri, de grâu învălurat, de codri adânci, de stâncoși munți, de râuri care în primăvară vuiesc de ape spumegate și care vara nu sunt decât leneșe șuviți de apă pierdute între pietre.”

„Legătură intră Răsărit și Apus.”

„Douăzeci și trei de ani am cheltuit până acum în această țară, fiecare zi aducând bucuria ei sau năcazul ei, lumina ei sau umbra ei; cu fiecare an interesul mieu pentru dânsa s'a făcut mai vast și înțelegerea mea s'a adâncit; am ajuns să știu unde era nevoie de mine ca să ajut.”

„Îmi trebuie numai să vorbesc de sufletul ei, de atmosfera ei, de țeranii și ostașii ei, de lucruri care m'au făcut să iubesc țara aceasta, care au făcut ca inima mea să bată odată cu inima ei.”

(va urma)

După:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Maria_a_Rom%C3%A2niei

http://www.archive.org/details/arameamar00mariuoft

CARTE VECHE: MARIA REGINA ROMÂNIEI: « ȚARA MEA » (I)

Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa-Coburg și Gotha (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia — d. 18 iulie 1938, Sinaia, Regatul României), a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, consoarta regelui Ferdinand și regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii Regina Maria a României s-a născut la Eastwell Park în Kent, și a fost inițial Principesă de Edinburg. A fost fiica ducelui Alfred de Saxa Coburg și Gotha, cel de al doilea fiu al Reginei Victoria, mama sa a fost Marea Ducesă Maria Alexandrovna, unica fiică a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. În consecință, Prințesa Maria este nepoata Regelui Edward al VII-lea și verișoara primară a Țarului Nicolae al II-lea și a Regelui George al V-lea.
Regina Maria a fost supranumită de popor "Mama răniților", "Regina-soldat", pentru atitudinea ei bravă din timpul Primului Război Mondial.
Regina Maria a iubit arta, poezia și filosofia. Ea a continuat tradiția Reginei Elisabeta de susținere a acestora. A scris foarte mult.
Iată opera sa literară:
 The Lily of Life, Crinul Vieții, 1912
 The Dreamer of dreams, Visătorul de vise, 1912
 Ilderim, 1915
 Patru anotimpuri, 1915
 Povestea unei inimi, 1915
 Why? A Story of Great Longing, Povestea unui dor nestins, 1915
 The Stealers of Night, 1916, Londra
 Regina cea rea, 1918
 The Story of Naughty Kildeen, Povestea neastâmpăratei Kildeen, 1917
 O poveste de la Sfântul Munte, 1917
 My country, Țara mea, 1919
 Minola, 1918
 Gânduri și icoane din timpul războiului, Sibiu, 1919
 Peeping Pansy, Londra, 1920
 The Queen s of Romania Fairy Book, Cartea de basme a reginei României, 1923
 The Voice on the Mountain, Glasul de pe munte, 1923
 The Lost Princess, Londra, 1924
 Înainte și după războiu, 1925
 The Magic Doll of Romania, New York, 1929
 Lulaloo, 1929
 Casele mele de vis, 1930
 Copila cu ochi albaștri, 1930
 Crowned Queens, Regine încoronate, 1930
 Stella Maris, 193
 The Story of My Life, Povestea vieții mele, 1934, ed. A II. A,
Ed.Eminescu 1991.
Dintre aceste lucrări mă voi referi la „Țara mea” lucrare scrisă în limba engleză, apărută în 1919 în traducera lui Nicolae Iorga.(va urma)
După:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Maria_a_Rom%C3%A2niei http://www.archive.org/details/arameamar00mariuoft

Yves Montand à l´Olympia - ”Les Feuilles Mortes”

+

Versurile acestei melodii celebre aparțin lui Jacques Prévert (1900-1977), un poet francez şi scenarist. Muzica aparține compozitorului Joseph Kosma (1905- 1969).

CARTE VECHE: " LES PENSÉES D’UNE REINE " (IV)

Iată câteva din gândurile acestei strălucite regine şi promovatoare a feminismului în societatea patriarhală a României din epoca sa:
„Femeia trebuie să sufere în dragoste, să pătimească pentru naştere, să împărtăşească grijile voastre, să conducă casa voastră, să ridice familia, să fie drăguţă şi amabilă mai presus de gura lumii. Ce spuneţi acum de slăbiciunea sa ?”
„Când se dăruieşte femeia crede că pentru a crea o lume, iar bărbatul a crezut că a primit o jucărie, femeia crede că a dat o veşnicie, bărbatul crede că a acceptat plăcerea de o clipă.”
„Poate fi marea sensibilitate a femeilor provenită din magnetismul crescut în sistemul lor. Ele sunt busole vii orientate spre pol, dar abaterile sunt frecvente.”
„Femeia de lume rămâne cu dificultate femeia soţului său”
„Cochetăria nu este întotdeauna o momeală; ea este uneori un scut”
„În ştiinţă, femeile sunt adesea obişnuite să fie desconsiderate, căci ele se tem de savanţii care le apreciază.”
„Femeile sunt înclinate să judece după un singur exemplu pe care îl generalizează; aceasta este ceea ce de multe ori le face pasionante.”
„Se găsesc femei nedrepte, pentru că ele sunt impresionabile; însă impresiile lor sunt adesea mai drepte decât judecata. Aceasta este istoria juriului şi a judecătorilor.”
„O femeie nefericită este o floare expusă în vânt; ea rămâne mult timp la buton, însă când ea ar trebui să înflorească, se estompează.”
„O femeie neînţeleasă este o femeie care nu înţelege pe alţii”
„Pentru că bărbaţilor le lipseşte simţul artistic atunci femeile se machiază; dacă ei vor înţelege pitorescul, pudra va dispare.”
„Bărbatul distruge cu coarnele ca un taur sau cu labele ca ursul; femeia cu dinţii precum şoarecii, sau prin strangulare, ca şarpele.”
„Bărbaţii studiază femeia, precum studiază barometrul, ei nu înţeleg niciodată ziua următoare.”
„Egoismul bărbaţilor a făcut legi mai severe pentru femei, fără să se îndoiască că, prin asta, ei se ridică deasupra lor.”
„Adesea virtutea unei femei trebuie să fie foarte mare, pentru că ea trebuie să sufere pentru doi.”


După:
- "Les pensées d’une reine"- Paris - 1882-http:// www.bnf.fr.;
- http://femeiasecolului21.ro/regina-elisabeta-a-romaniei;
- http://www.tkinter.smig.net/CarmenSylva/Gallery.

CARTE VECHE: " LES PENSÉES D’UNE REINE" (III)

Elisabeta a Romaniei, Principesă de Wied – pe numele său complet Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied – (n. 29 decembrie 1843, Neuwied, Germania – d. 18 februarie 1916, Curtea de Argeş) este numele sub care a mai fost cunoscută Regina Elisabeta a României, întâia regină a României, soţia lui Carol I Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege român al dinastei Hohenzollern, a fost o patroană a artelor, fondatoare a unor instituţii caritabile, poet, eseist, scriitor. Este, de asemenea, cunoscută sub numele de Principesa Elisabeth von Wied, ca patroană a artelor purta pseudonimulCarmen Sylva, iar ca fondatoare de instituţii caritabile a fost supranumită de oamenii din popor Mama răniţilor.
S-a născut pe 29 decembrie 1843 în castelul Monrepos din Neuwied (astăzi în unul din cele 16 state federale ale Germaniei, Rheinland-Pfalz) pe Rin şi a murit pe data de 2 martie 1916 în Bucureşti. Mormântul său se găseşte la Mănăstirea Curtea de Argeş, unde sunt îngropaţi toţi Regii României.
Elisabeta era fiica lui Hermann, prinţ de Wied. În 1869 Principesa Elisabeta de Wied se căsătoreşte cu Domnitorul Carol I al României, devenind astfel prima regină a României.
Prinţesa Elisabeta von Wied a venit în România în 1869, la vârsta de 26 de ani, pentru a se căsători cu Karl von Hohenzollern, care a guverant sub numele regal de Carol I de România. În acea vreme Principalitatea era sub tutela Imperiului Otoman. După Războiul de Independenţă din 1877 şi Tratatul de la Berlin (1878), România a fost recunoscută ca regat în 1881 şi Elisabeta a devenit prima Regină de România.
A făcut o datorie din a încuraja tinerii talentaţi să studieze prin intermediul unui program de burse. Regina şi-a făcut un anturaj de artişti în devenire cum ar fi George Enescu sau Elena Văcărescu şi a sprijinit financiar pictorul Nicolae Grigorescu şi poetul Vasile Alecsandri.
Elisabeta a ştiut şi beneficiul major al turismului într-o ţară care nu era încă în circuitul turistic internaţional. A iniţiat în acest domeniu o campanie vioaie de publicitate pentru a-şi face cunoscută în străinătate ţara sa adoptivă. Trenul Orient Express făcea o haltă la Sinaia şi călătorii erau găzduiţi la castelul regal.
Ca parte a aceleaşi campanii, România a participat la Expoziţia Universală de la Paris în anii 1867, 1889 şi 1900 cu multe articole lucrate tradiţional de femei, cum ar fi broderii şi tapiţerii, iar în 1912, regina a organizat la Berlin expoziţia Die Frau im Kunst und Beruf (Femeia în artă şi meşteşuguri).
Talentul său lingvistic desăvârşit, a ajutat-o să publice diverse opere în limbile franceză, germană şi engleză sub pseudonimul Carmen Sylva, prin lucrările sale făcând cunoscută în străinătate România; astfel a atras atenţia lui Pierre Loti şi Mark Twain, care evocând-o a spus despre ea: “Acea prinţesă şi poetă germană încântătoare, adorabilă, îşi aduce aminte că florile codrului şi câmpiile “i-au vorbit”".
A scris enorm, peste o mie de poezii, nouzeci de nuvele strânse în patru volume antologice, treizeci de opere dramatice şi patru romane. A scris în limba germană, uneori chiar cu caractere gotice. Opera ei a fost transpusă în limba română de Mihai Eminescu, George Coşbuc, Mite Kremnitz sau Adrian Maniu. Se poate menţiona ca un fapt divers că s-a afirmat adesea că poemul "Pestre vârfuri" al lui Mihai Eminescu ar fi doar versiunea modificată în limba română a unui poem scris în limba germană de poeta Carmen Sylva. (Cântecul pădurii-lat.)
Iată principalele sale lucrări:
• Poezii româneşti
• Pelerinajul Dunării (1882)
• Cugetările unei regine (1882)
• O rugăciune (1883)
• Din două lumi (1884)
• Schiţe (1882)
• Printre veacuri (1885), dedicat lui Vasile Alecsandri
• Astra (1882), roman scris în colaborare cu Mite Kremnitz
• Bate la uşă (1887)
• Poşta militară (1887), în colaborare cu Mite Kremnitz, Bonn, 1887
• La voia întâmplării (1888), în colaborare cu Mite Kremnitz
• Poveştile Peleşului (1882)
• Robia Peleşului (1888)
• Răzbunarea şi alte novele (1888)
• Deficit (1890), Bonn
• Rinul meu (1894)
• Vârful cu dor, dramă lirică scrisă în colaborare cu poetul Mihai Eminescu
• Cuibul meu
• Cântece din valea Dâmboviţei
• Cugetările unei regine
• Cântecele mării
A tradus în limba germană multe din operele lui Vasile Alecsandri, de care era legată printr-o puternică prietenie literară.
(va urma)


După:
- "Les pensées d’une reine"- Paris - 1882-http:// www.bnf.fr.;
- http://femeiasecolului21.ro/regina-elisabeta-a-romaniei;
- http://www.tkinter.smig.net/CarmenSylva/Gallery.

CARTE VECHE: " LES PENSÉES D’UNE REINE" (II)

Iată ce spune editorul despre geneza acestei cărţi:
„Am auzit vorbindu-se despre poeziile scrise de Carmen Sylva,însă îmi exprimam regretul de a nu le putea înţelege, când cineva din anturajul reginei mi-a spus:
-Majestatea sa scrie foarte bine în franceză: cereţi să vedeţi albumul său!
Am făcut cererea. A trebuit să insist pentru a înfrânge marea modestie cu care se apăra întotdeauna. Eram perfect decis să găsesc excelent ceea ce voiam să citesc; însă după ce am parcurs o pagină sau două, mirarea şi admiraţia mea au fost atât de sincere, încât le-am tradus printr-o mărturisire a primelor mele decizii de a o complimenta, de a cere cu demnitate să-mi permită critici. Această permisie mi-a fost acordată. Am primit la Paris o copie a manuscrisului. Ce să critic? Nimic, aproape nimic. Mai degrabă de a alege dintr-o abundenţă ceea ce a făcut publicarea dificilă. Am fost puternic impresionat, iar cititorul asemenea mie, de sensul exact al cuvintelor.”
Iată câteva gânduri ale reginei despre om:
„Capul omului este o cutie cu surprize. Ea închide spirite bune şi rele, servită şi apărată de ochi şi urechi, trădată de gură.”
„Studiaţi corpul uman; sufletul nu este departe”
„Onoarea bărbatului poartă armură şi buzdugan; onoarea femeii nu are decât adieri şi parfumuri.”
„Nu este suficient să observi oamenii; trebuie să-i simţi în inima lor.”
(va urma)

Regina în sera sa



După:
- "Les pensées d’une reine"- Paris - 1882-http:// www.bnf.fr.;
- http://femeiasecolului21.ro/regina-elisabeta-a-romaniei;
- http://www.tkinter.smig.net/CarmenSylva/Gallery.

CARTE VECHE: « LES PENSÉES D’UNE REINE » (I)

În 1882 apare la Paris lucrarea « Les pensées d’une reine » cu o prefaţă de Louis Ulbach.

( http:// www.bnf.fr.)

În carte sunt prezentate câteva gânduri ale reginei Elisabeta a României (1843 -1916) soţia regelui Carol I. Louis Ulbach numit Ferragus s-a născut în Troyes (Dawn) 07 martie 1822 şi a decedat la Paris 16 aprilie 1889, a fost un jurnalist, romancier şi dramaturg francez. A colaborat cu Lamartine şi este apreciat de o mare personalitate a timpului Victor Hugo, care îl îndeamnă să scrie. În 1888 face o călătorie în mai multe ţări din Europa printre care şi România. Acest voiaj este descris în lucrarea : « Csárdás, note şi impresiile unui francez în Austria, Ungaria, România, Anglia, Italia, Elveţia, Belgia, Olanda, Franţa »
Acesta mărturiseşte acesta în prefaţa lucrării « Les pensées d’une reine »:
„Iată gândurile unei femei, ale unei regine; sunt tentat să spun ale unei minunate femei, ale unei regine adevărate, atât de graţioasă şi având plenitudinea sentimentului unei intense feminităţi, atât de melancolică, de o bunătate activă, dar fără iluzii şi eşecuri, de o mare şi simplă demnitate dar şi, afirmând raţiunea şi virtuţile regale…. Eu nu cred că abuzez afirmând că se poate găsi în reflexiile reginei Elisabeta a României o efuziune naivă, dar pătrunzătoare, o indiscreţie a conştiinţei, puţin consimţită de ea. Obligată, prin datorie, de a-şi reţine sinceritatea în public, de a împărţi doar zâmbete, Regina compensează aceasta în singurătate, şi să-şi permită să râdă sau să plângă cu toată uşurinţa. Cea mai mare parte din colecţia de aforisme cuprinde perle adunate pe un fir. În albumul reginei, se simte un caracter spontan, uneori jena unui spirit naiv, arzător, care vibrează de multe ori la aceiaşi lovitură, la acelaşi zgomot şi care sfârşeşte prin a alege ecoul final, dar care abandonează comentariile modulaţiilor diverse ale reflecţiei sale, întotdeauna surprinzătoare şi mai ales întotdeauna trează.”
Autorul prezentării acestei lucrări a fost invitat în cadrul unui voiaj în România să petreacă o zi la Sinaia reşedinţa de vară a cuplului regal. Iată prezentarea locurilor făcută de Ulbach:
„Locul este pitoresc, aduce cu splendorile Elveţiei care se amestecă în această vale a Carpaţilor, cu un fel de reminiscenţă al unui dulce ţinut al Badenului, pentru a forma un decor sever dar încântător. De când regele şi regina s-au apropiat de Sinaia, aici s-au construit frumoase hoteluri, vile elegante; dacă s-ar descoperi o sursă de apă minerală care ar trebui să se găsească aici, dacă s-ar instala un cazinou pentru orice fel de joc adăugat peisajului, Sinaia va deveni un loc de întâlnire cosmopolit, fără rival în această parte a Europei. Aceasta se limitează de a fi un Trianon, puţin mai sălbatic al unei regine care nu dorea la Versailles. Regele Carol a construit în apropiere de Sinaia, mai sus decât toate hotelurile, în plină pădure, un frumos castel, cu trăsături romantice. Deja el a instalat aproape un loc de adunare pentru vânătoare elegant, unde regina a aranjat o mansardă artistică, cu tot ce trebuie pentru a picta miniaturi, pentru a reflecta şi pentru a scrie. Un mic urs pripăşit , dar prudent ataşat, zburdă prin faţa cabanei de meditaţie. Un râuleţ, care-şi dă aere importante în iarnă, serveşte să arate chihlimbarul său acestui urs curtean, însă aminteşte reginei că uneori când era tânără fată, cu pletele în vânt, în pădurea care domina castelul părintesc, mama sa o numea „şuvoi de munte”. Din această cabană trebuiesc consemnate un număr de gânduri care vor urma să fie cuprinse într-unul din poemele, scrise în germană, sub pseudonimul astăzi uitat de Carmen Sylva.
Aşteptând terminarea construcţiei castelului, curtea regală locuia într-o veche mănăstire, admirabil situată, ca toate mânăstirile, purtând încă pe pereţii exteriori picturi bizantine.”
Iată şi o scurtă descriere a cuplului regal făcută de acest scriitor francez.
„Nu a fost nevoie, să citesc, în timpul vizitei mele, ultimul discurs al tronului, pentru a înţelege că îi place să spună direct ceea ce gândeşte. El (Carol I) nu are încă melancolia suveranităţii; dar el nu are infatuarea naivă a începătorului. El este mândru de a fi primit coroana regală a ţării căreia i-a dăruit o armată; însă el este îndeosebi mândru că această coroană este de oţel şi a fost realizată dintr-un tun de la Plevna. O poartă cu seninătatea unui soldat, filozofia unui rege constituţional, încrederea unui bărbat tânăr, plin de bunăvoinţă, indisolubil asociată destinelor unui popor tânăr şi brav.
Regina era în costum popular românesc când am salutat-o. Ea nu poartă nimic din ceea ce la Sinaia era al modă.”

(va urma)




Elizabeth, Queen of Roumania
The Century Illustrated Monthly Magazine August 1884

Coronation of the King and Queen of Roumania at Bucharest
The Illustrated London News, June 11 1881

După:
- "Les pensées d’une reine"- Paris - 1882-http:// www.bnf.fr.;
- http://femeiasecolului21.ro/regina-elisabeta-a-romaniei;
- http://www.tkinter.smig.net/CarmenSylva/Gallery.

BUCUREŞTIUL ANILOR '50-60

Aceste prime construcţii de blocuri au fost realizate pe terenuri virane, fără demolări costisitoare, distrugerea oraşului vechi şi drame umane. Acestea au urmat după anii '70-80.

SPITALUL BRÂNCOVENESC ŞI HALA UNIRII NU MAI EXISTĂ ASTĂZI



STADIONUL 23 AUGUST CONSTRUIT ÎN ANII 1952-53, AFLAT ASTĂZI ÎN PLINĂ MODERNIZARE

CARTIERUL VIILOR (ASTĂZI PIAŢA EROII REVOLUŢIEI)

CARTIERUL FERENTARI CONSTRUIT PRIN ANII 1953-55

CUM SE CIRCULA ÎN BUCUREŞTI ÎN CUMPLITA IARNĂ 1953-1954